Un accident rutier în care au fost implicate un autoturism și un autocar s-a produs luni, 31 august, în jurul orei 16.00, între localitățile Șurdești și Plopiș. Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Baia Sprie au fost solicitați să intervină la fața locului.
În urma impactului, două persoane aflate în autoturism au fost rănite. Este vorba despre conducătoarea mașinii, o femeie în vârstă de 38 de ani, și fiica acesteia, în vârstă de 7 ani. Ambele au suferit leziuni corporale.
În autocar se aflau aproximativ 50 de persoane. Potrivit informațiilor transmise de polițiști, niciuna dintre acestea nu a necesitat îngrijiri medicale.
Accidentul a afectat și circulația rutieră din zonă. Traficul se desfășoară alternativ, pe o singură bandă de circulație. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările în care s-a produs accidentul.
Partajează acest conținut: