BREAKING NEWS

Impact între o mașină și o trotinetă electrică. Un bărbat de 34 de ani a ajuns la spital

Un accident rutier în care au fost implicate un autoturism și o trotinetă electrică s-a produs marți, 8 septembrie, în jurul prânzului, pe strada Culturii din Baia Mare. În urma coliziunii, un bărbat a fost rănit și transportat la spital.

Potrivit primelor verificări efectuate de polițiști, o femeie de 30 de ani conducea autoturismul și, la intrarea de pe un drum secundar pe un drum cu prioritate, nu ar fi acordat prioritate de trecere trotinetei electrice.

Cele două vehicule au intrat în coliziune, iar bărbatul de 34 de ani care se deplasa cu trotineta a suferit leziuni. Acesta a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Atât conducătoarea autoturismului, cât și bărbatul implicat în accident au fost testați cu aparatul etilotest. În ambele cazuri, rezultatele au fost negative.

Polițiștii Biroului Rutier Baia Mare continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările în care s-a produs accidentul.

Partajează acest conținut: