BREAKING NEWS

Inspector prins în flagrant de DNA cu 10.000 de lei. Ce ar fi promis în schimbul banilor

Un inspector de specialitate din cadrul Administrației Bazinale de Apă Dobrogea Litoral – Sistemul de Gospodărire a Apelor Constanța a ajuns sub control judiciar pentru 60 de zile, după ce procurorii DNA susțin că l-au prins în flagrant în timp ce primea 10.000 de lei de la administratorul unor societăți comerciale.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de Gearâp Cosmin-Ștefan, cercetat pentru luare de mită. Măsura controlului judiciar a fost dispusă începând cu 7 septembrie 2026.

Potrivit ordonanței procurorilor, în cursul lunii septembrie, inspectorul ar fi pretins o sumă de bani de la administratorul unor societăți comerciale, în legătură cu atribuțiile sale de control. În schimbul banilor, acesta ar fi urmărit aplicarea unui regim sancționator mai blând și neaplicarea altor sancțiuni contravenționale.

Suspiciunile au apărut în contextul unor controale efectuate anterior la două societăți administrate de aceeași persoană. DNA precizează că inspectorul ar fi invocat și efectuarea unor amenajări pe un sector de plajă înainte de întocmirea procesului-verbal de predare-primire.

Momentul decisiv al anchetei a avut loc în 7 septembrie. Potrivit DNA, Gearâp Cosmin-Ștefan ar fi primit de la administratorul societății suma de 10.000 de lei, moment în care procurorii anticorupție au constatat infracțiunea flagrantă. Inspectorul nu a fost arestat, însă procurorii au dispus controlul judiciar pentru 60 de zile și i-au impus mai multe restricții. Acesta nu poate părăsi România fără acordul DNA și nu are voie să comunice, direct sau indirect, cu persoanele indicate în ordonanță.

Una dintre cele mai importante măsuri îl vizează chiar profesional. Pe durata controlului judiciar, Gearâp Cosmin-Ștefan nu poate exercita funcția de inspector de specialitate în domeniul gospodăririi apelor în cadrul A.B.A.D.L., funcție în exercitarea căreia procurorii susțin că ar fi fost comisă fapta.

DNA i-a atras atenția că încălcarea cu rea-credință a obligațiilor impuse poate determina înlocuirea controlului judiciar cu arestul la domiciliu sau arestarea preventivă.

Punerea în mișcare a acțiunii penale reprezintă o etapă a procesului penal și nu înlătură prezumția de nevinovăție de care beneficiază persoana cercetată până la pronunțarea unei hotărâri definitive.

Sursa foto: EvenimentulZilei.ro

Partajează acest conținut: