BREAKING NEWS

URBIS simplifică transportul elevilor din Baia Mare. Abonamentul gratuit se obține acum direct de pe telefon

Elevii din Baia Mare și Zona Metropolitană au la dispoziție o variantă mai simplă pentru obținerea abonamentelor gratuite de transport public. Documentul poate fi solicitat direct de pe telefonul mobil, prin intermediul aplicației 24pay.

Primăria Municipiului Baia Mare, în colaborare cu URBIS SA și PTP Online SRL, anunță introducerea acestei facilități pentru a simplifica accesul elevilor la transportul public gratuit.

Procedura presupune câțiva pași. După accesarea secțiunii „Transport public – Baia Mare” din aplicația 24pay, utilizatorul selectează opțiunea „Înregistrare elev” și introduce datele solicitate. Ulterior, trebuie ales „Abonament elev”, iar la final se confirmă operațiunea și se descarcă dovada.

Abonamentele disponibile în aplicație au valoarea de 0 lei și sunt valabile pentru luna în curs, conform informațiilor prezentate în platformă.

Facilitatea este destinată elevilor din Baia Mare și Zona Metropolitană, iar aplicația 24pay poate fi instalată pe telefoanele mobile din Google Play, App Store și AppGallery.

Reprezentanții administrației locale precizează că introducerea abonamentului digital face parte din demersurile de modernizare a serviciilor publice și urmărește să ofere elevilor o modalitate mai rapidă de acces la transportul gratuit.

Partajează acest conținut: