Deputatul Adrian Todoran: ”Nu vă mai bateți joc de asistenții personali”
Asistenții personali din Maramureș și întreaga țară se află într-o situație extrem de dificilă în această perioadă, după ce Guvernul liberal i-a lăsat fără bani de luni bune, prin neplata indemnizațiilor.
Deputatul Adrian Todoran nu a putut sta deoparte și, pe lângă faptul că s-a întâlnit cu mai mulți asistenți personali, a intervenit inclusiv la ministrul Finanțelor Publice, cerându-i să achite indemnizațiile acestei categorii atât de vulnerabile.
”Una dintre problemele mai deosebite pe care o are Maramureșul și pe care o are țară este întârzierea cu patru luni de zile a indemnizațiilor pentru asistenții personali.
M-am întâlnit cu câțiva din comuna Șișești și îmi spuneau că de patru luni de zile nu și-au luat acea indemnizație. Este sfidător, există o rea credință de a se da bani exact înspre acea categorie vulnerabilă. Doar în Maramureș ne apropiem de 3.000 de cazuri, de asistenți personali care au întârzieri de până la patru luni de zile.
Acum trei săptămâni am avut o discuție cu ministrul de Finanțe și i-am cerut expres: domnule ministru, dați banii înspre asistenții personali, sunt o categorie vulnerabilă, nu vă bateți joc de această categorie”, declară Adrian Todoran.
Pe lângă toate acestea, parlamentarul afirmă că PMP a cerut oprirea subvențiilor pentru partidele politice.
”Astăzi, Partidul Mișcarea Populară cere ferm Guvernului să oprească subvențiile acordate partidelor. În momentul de față, banii pe care îi ia un partid politic, se pot opri și să se dea acestor cazuri.
Domnule, nu dați bani la parlamentari, nu dați banii partidelor, dar nu le opriți finanțarea asistenților personali, pentru că asistenții personali sunt cei care lucrează 24 de ore din 24 de ore. Nu există o categorie care să lucreze 24 de ore din 24. Dacă la 3 dimineața are nevoie persoana cu dizabilități.
De aici și motivul pentru care am cerut ferm Guvernului să oprească finanțarea partidelor politice, nu este normal ca partidele politice să încaseze bani pentru a-și plăti sedii, promovarea în mass-media, să-și plătească angajații, iar cei care lucrează cu adevărat să nu primească banii cuveniți”, punctează Adrian Todoran.
Comandat: Partidul Mișcarea Populară Maramureș
Realizat: Rivulus Activ SRL
Cod mandatar financiar: 11200012
About author
You might also like
Proiect de LEGE. Deputatul Florin-Alexandru Alexe anunță depunerea unui proiect de lege privind integrarea hidrogenului din surse regenerabile
Deputații Florin-Alexandru Alexe și Oana Marciana Özmen au depus Proiectul de Lege privind integrarea hidrogenului din surse regenerabile și cu emisii reduse de carbon în sectoarele industriei și transporturilor. ”Prioritatea
Ovidiu Crăciun, consilier local PNL Baia Mare: Oamenii iubesc culorile DRAPELULUI nostru
Consilierul local, Crăciun Ovidiu, împreună cu echipa TNL Baia Mare, au sărbătorit Ziua Drapelului Național alături de cetățenii Municipiului. „M-a bucurat să văd reacția pozitivă a oamenilor pe care i-am
Vom avea încă un TERMINAL pentru 450 de PASAGERI/oră. Contractele de finanțare pentru Aeroportul Internațional Maramureș au fost semnate de ministrul PSD, Sorin Grindeanu!
Directorul Aeroportului, Dorin Buda a ajuns azi la Ministerul Transporturilor pentru a semna alături de ministrul social-democrat, Sorin Grindeanu, cele două contracte de finanțare pentru aeroportul din Maramureș. Este vorba
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!