sfara tours orizontal va ureaza un 2021 plin de calatorii!

Daniel OLTEANU, președinte ALDE: «Românii chiar trebuie să știe: Roșia Montană e victima beției de putere din PNL»

Daniel OLTEANU, președinte ALDE: «Românii chiar trebuie să știe: Roșia Montană e victima beției de putere din PNL»

«Opriți otrăvirea Apusenilor!».Acesta este avertismentul dur pe care liderul ALDE, Daniel Olteanu, îl transmite premierului Florin Cîțu, în contextul apropierii datei de 25 iulie, când la UNESCO se va discuta dosarul pentru înscrierea Roșiei Montane pe Lista Patrimoniului Mondial. Olteanu atrage atenția că prim-ministrul României e pe cale să facă un «troc sinistru», în interes personal, prin care «va accepta exploatarea cu cianuri în Apuseni, adică îngroparea Roșiei Montane, pentru a-și asigura titlul de “El Lider Maximo” al PNL». Distrugerea Roșiei Montane, subliniază președintele liberal – democraților, reprezintă dovada clară că «PNL refuză dezvoltarea economică a unei întregi regiuni din România, care are șansa să devină sit al Patriomoniului Mondial UNESCO, pentru interese politice mici, de moment». Mai mult, susține Daniel Olteanu, premierul Cîțu îi face de râs pe români atunci când contrazice inclusiv argumentele caselor de avocatură care reprezintă statul român în procesul internațional cu compania minieră care vrea să exploateze la Roșia Montană.

«Românii chiar trebuie să știe: Roșia Montană e victima beției de putere din PNL!

Prim-ministrul Cîțu e gata să blocheze admiterea exploatării miniere pe Lista Patrimoniului Mondial în schimbul câtorva voturi de susținere la șefia partidului. 

Opriți otrăvirea Apusenilor!

Toate angajamentele pentru salvarea Roșiei Montane, asumate de liberali în mod public în ultimii ani, sunt călcate în picioare pentru câteva voturi de sprijin în favoarea candidatului Florin Cîțu.

Premierul vrea să retragă dosarul Roșia Montană de la UNESCO, ba chiar a și propus acest lucru partenerilor de guvernare, după ce colegii săi din filialele Alba și Maramureș i-au cerut-o, tot public, în schimbul susținerii în alegerile interne.

Trocul pe care îl face prim-ministrul Cîțu în interes personal e unul sinistru, prin care acceptă exploatarea cu cianuri în Apuseni, adică îngroparea Roșiei Montane, pentru a-și asigura titlul de “El Lider Maximo” al PNL.», a declarat Daniel Olteanu. Președintele ALDE a menționat că decizia premierului Cîțu este împotriva intereselor românilor și vine în contradicție chiar cu programul de guvernare asumat de PNL în 2020.

«Una scrie în programul de guvernare, alta face șeful Guvernului, îmbătat deja de aburii șefiei PNL.

Dacă în campania electorală pentru alegerile parlamentare, Partidul Național Liberal promitea transformarea localității Roșia Montană într-un “model de dezvoltare sustenabilă, bazată pe valorificarea patrimoniului cultural și natural și pe implicare civică”, acum, la nici un an distanță și în plină campanie pentru alegerile interne, premierul liberal Cîțu tranzacționează patriomoniul cultural al tuturor românilor pe niscaiva voturi, transformându-se pe sine în cel mai aprig susținător al otrăvirii Apusenilor. Rușine!

Distrugerea Roșiei Montane e dovada că PNL refuză dezvoltarea economică a unei întregi regiuni din România, care are șansa să devină sit al Patriomoniului Mondial UNESCO, pentru interese politice mici, de moment.

Interese care au făcut, culmea!, ca PNL să meargă până acolo încât a contrazis chiar argumentele caselor de avocatură care reprezintă statul român în procesul internațional cu compania minieră care vrea să exploateze la Roșia Montană.

Pe cine reprezintă, atunci, PNL și prim-ministrul Cîțu? În niciun caz pe români!

Îi cer premierului Cîțu să se trezească și, dacă nu poate să se ridice la nivelul așteptărilor pe care le au românii din partea funcției pe care o deține, măcar să nu-i facă de râs în toată lumea, într-o cauză unde toți ochii sunt ațintiți pe România! 

Locul Roșiei Montane este în Patrimoniul Mondial UNESCO.», a mai spus liderul ALDE, Daniel Olteanu.

Previous INUNDAȚII. Călin Bota, deputat PNL: "Au fost alocați Maramureșului 8,7 milioane de lei pentru refacerea infrastructurii afectate de inundații"
Next Cornelia Negruț, vicepreședinte ALDE: Planul Național de Redresare și Reziliență, apogeul incompetenței „guvernului meu”

About author

You might also like

Politica 0 Comments

A XVI-a ediție a Conferinței “Ziua Profesiilor Liberale din România“

Cristian Niculescu-Țâgârlaș: ”Sunt onorat că am fost desemnat ca moderator al celei de a XVI-a ediții a Conferinței <<Ziua Profesiilor Liberale din România>>, eveniment prestigios organizat, în acest an, de

Politica 0 Comments

Gheorghe Șimon: ”PNRR, planul unui eșec liberal”

Planul Național de Redresare și Reziliență propus de liberali nu valorează nici măcar cât hărtia pe care a fost scris, dovadă și criticile venite de la Bruxelles. Incompetenții conduȘi de

Politica 0 Comments

REACȚIE. “Liviu Dragnea trebuie să-și dea urgent DEMISIA”, este de părere Daniela Onița-Ivașcu, președinte PNL Sighetu Marmației

Președintele PNL Sighetu Marmației, av. Daniela Onița-Ivașcu a reacționat la aflarea veștii că Liviu Dragnea a fost CONDAMNAT la 3 ani și 6 luni pentru instigare la abuz în serviciu

0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!

Leave a Reply