Proiectele pentru extinderea și modernizarea Aeroportului Internațional Maramureș au susținerea premierului Nicolae Ciucă
Prim-ministrul României, Nicolae Ciucă, se află în aceste zile într-o vizită oficială în județul Maramureș. La sosirea pe Aeroportul Internațional Maramureș a premierului, oficialii prezenți au susținut o conferință de presă pe tema proiectelor Consiliului Județean Maramureș pentru dezvoltarea, extinderea și modernizarea Aeroportului Internațional Maramureș.
Consiliul Județean Maramureș are două proiecte majore pentru dezvoltarea infrastructurii aeroportuare, și anume “Extindere și modernizare Terminal de Pasageri” și “Creșterea gradului de siguranță și securitate prin achiziționarea de echipamente specifice”.
Primul proiect privind extinderea și modernizarea Terminalului de Pasageri la Aeroportul Internațional Maramureș este în valoare de 30 de milioane de euro și este finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare – POIM.
Acest proiect este în licitație publică pentru proiectare și execuție.
“Un lucru important de precizat este că deși axa de finanțare pe POIM este deschisă din 2016, când am preluat mandatul de președinte al CJ Maramureș, în octombrie 2020, nu am găsit documentații pregătite pentru depunerea cererii de finanțare, care să aducă dezvoltare infrastructurii aeroportuare existente în Maramureș”, a declarat Ionel Bogdan astăzi.
Al doilea proiect, privind creșterea gradului de siguranță și securitate aeroportuară va fi finanțat tot prin Programul Operațional Infrastructură Mare. Valoarea acestui proiect este de 20 milioane de euro.
Prin acest proiect, complementar proiectului pentru noul terminal de pasageri la Aeroportul Internațional Maramureș, vor fi achiziționate dotări necesare pentru dezvoltarea infrastructurii aeroportuare a județului.
“Președintele Consiliului Județean Maramureș și-a asumat o serie de proiecte deosebit de importante pentru maramureșeni, și anume dezvoltarea capacității Aeroportului Internațional Maramureș, dezvoltarea infrastructurii rutiere, infrastructurii feroviare. La nivelul Guvernului am sprijinit de fiecare dată aceste proiecte și am asigurat finanțările necesare”, a declarat premierul României, Nicolae Ciucă.
Ulterior, premierul României, Nicolae Ciucă, împreună cu președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan, și cu delegația oficială au efectuat o vizită la noua fermă de pui din Mireșu Mare, realizată de producătorul de carne și preparate din carne în sistem integrat – Ferma Zootehnică – controlată de familia Lazăr din Baia Mare.
Este vorba de o investiție de 2 milioane de euro, realizată în proporție de 98%, care va fi gata în 1 ianuarie 2023, iar după 10 ianuarie ferma va fi populată. Aici se vor produce în medie 700.000 de pui de carne pe an.
“Ferma Zootehnică este un exemplu de bune practici. Mă bucur să văd că în Maramureș avem oameni de succes, antreprenori implicați care își dezvoltă afacerile și oferă pe piață produse de calitate pentru maramureșeni și români”, a transmis Ionel Bogdan.
Partidul Național Liberal
About author
You might also like
Ioan Marchiș, ales PREȘEDINTE UNPR Șomcuta Mare
UNPR Maramureș, continuă întâlnirile cu simpatizanții din teritoriu în vederea consituirii de noi organizații în localitățile maramureșene.La Șomcuta Mare, zecii de persoane din toate satele arondate orașului, au participat la
Președintele RUȘINII. Ionel Bogdan NU A PRINS LOC în BEx
Despre Ionel Bogdan nu mai avem prea multe de spus. Nici el nu mai are nimic de demonstrat. Am zis în nenumărate rânduri că nu ține frâiele filialei județene în
Gheorghe Șimon, deputat PSD: Sprijin pentru producătorii români: PUNEM TRICOLORUL pe produsele românești!
Partidul Social Democrat sprijină producătorii români, iar parlamentarii social-democrați au inițiat deja un proiect de lege în acest sene. „Consumatorii au dreptul să fie cât mai informați, să identifice cât
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!