Inspectorii de muncă din Maramureș au descoperit trei persoane care lucrau fără forme legale în domeniul construcțiilor, în urma unei campanii naționale de control desfășurate în perioada 12–16 octombrie 2026. Verificările au scos la iveală și numeroase nereguli privind relațiile de muncă și securitatea angajaților, fiind aplicate amenzi în valoare totală de 65.000 de lei.
Acțiunile au fost organizate de Inspecția Muncii, prin inspectoratele teritoriale, și au vizat angajatorii care desfășoară activități de construcții de clădiri, lucrări de geniu civil și lucrări speciale de construcții. Obiectivele principale au fost combaterea muncii nedeclarate și verificarea respectării normelor de securitate și sănătate în muncă.
În județul Maramureș, inspectorii ITM au verificat 21 de angajatori în ceea ce privește relațiile de muncă și au identificat 42 de deficiențe, pentru care au dispus măsuri de intrare în legalitate.
Au fost aplicate nouă sancțiuni contravenționale, dintre care șase avertismente și trei amenzi în valoare totală de 61.500 de lei. Cea mai mare parte a acestei sume, respectiv 60.000 de lei, a reprezentat sancțiunile pentru cele trei persoane depistate muncind fără forme legale.
Controalele au vizat și condițiile de securitate și sănătate în muncă. În acest domeniu au fost verificați 15 agenți economici, fiind constatate șase deficiențe pentru care inspectorii au dispus măsuri de remediere.
Au fost aplicate alte șase sancțiuni contravenționale, respectiv cinci avertismente și o amendă de 3.500 de lei.
În total, în cadrul campaniei desfășurate în Maramureș, inspectorii de muncă au constatat 48 de deficiențe și au aplicat 15 sancțiuni contravenționale, dintre care patru amenzi și 11 avertismente.
Inspectoratul Teritorial de Muncă Maramureș a dispus măsuri pentru remedierea neregulilor constatate și respectarea obligațiilor legale de către angajatorii verificați.
Partajează acest conținut:
