BREAKING NEWS

A pierdut controlul volanului și a lovit totul în cale. Pasager ajuns la spital după un accident pe DJ 182

Un accident rutier soldat cu rănirea unui pasager s-a produs duminică dimineață, 6 septembrie, pe DJ 182, în localitatea Remetea Chioarului. Autoturismul implicat a lovit succesiv un indicator rutier, un stâlp de electricitate și gardul unui imobil.

Polițiștii Serviciului Rutier au fost solicitați să intervină în jurul orei 09.00.

Din primele verificări efectuate la fața locului, oamenii legii au stabilit că un bărbat de 39 de ani, aflat la volanul autoturismului, ar fi fost preocupat de activități care i-au distras atenția de la conducere.

În aceste împrejurări, mașina ar fi acroșat un indicator rutier, apoi un stâlp de electricitate și gardul unui imobil. În urma impactului, un tânăr de 19 ani, pasager în autoturism, a suferit leziuni și a fost transportat la spital pentru investigații și îngrijiri medicale.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentu

Partajează acest conținut: