BREAKING NEWS

A trecut de casele de marcat, dar a intervenit Poliția. Ce ar fi încercat să scoată dintr-un supermarket din Baia Mare

Un presupus furt dintr-un supermarket de pe strada Victoriei din Baia Mare a dus la intervenția polițiștilor și la deschiderea unui dosar penal. O femeie de 37 de ani este cercetată după ce ar fi trecut de casele de marcat fără să achite un produs.

Incidentul a fost sesizat în 13 septembrie, în jurul orei 16:30, printr-un apel la 112. Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Baia Mare s-au deplasat la supermarketul indicat și au identificat o femeie de 37 de ani, din municipiu.

Din primele verificări efectuate de oamenii legii a rezultat că aceasta ar fi trecut pe lângă casele de marcat fără să achite contravaloarea unui articol vestimentar.

Bunul a fost recuperat, iar prejudiciul a fost restituit persoanei vătămate. Incidentul nu s-a încheiat însă odată cu recuperarea produsului. Polițiștii au întocmit dosar penal, iar cercetările continuă, sub coordonarea procurorului, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

Partajează acest conținut: