În prima zi a lunii februarie, polițiștii rutieri maramureșeni au desfășurat acțiuni pe drumurile publice pentru depistarea și scoaterea din trafic a conducătorilor auto care pot pune în pericol siguranța rutieră.
Astfel, duminică dimineață, la ora 09:30, pe bulevardul Independenței din municipiul Baia Mare, aparatura radar a surprins un autoturism care circula cu 99 km/h, depășind cu 49 km/h limita legală. La volan se afla un bărbat de 46 de ani, care emana halenă alcoolică. Testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice.
În jurul orei 21:10, un echipaj din cadrul Poliției Sighetu Marmației a oprit pentru control, pe DN 19, în localitatea Sarasău, un autoturism care circula cu 98 km/h în localitate. La volan a fost identificat un tânăr de 21 de ani, care avea dreptul de a conduce suspendat până la data de 14.03.2026. Testarea cu aparatul etilometru a indicat rezultat negativ.
La aproximativ 10 minute după acest incident, polițiștii au depistat în trafic, pe bulevardul Republicii din Baia Mare, un autoturism care a încălcat o regulă de circulație. Conducătorul auto, un bărbat de 54 de ani, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus ulterior la spital pentru recoltarea de probe biologice.
În toate cele trei situații, IPJ Maramureș continuă cercetările în vederea dispunerii măsurilor legale.
Sursa: IPJ Maramureș
Partajează acest conținut:


