BREAKING NEWS

Anchetă internațională România–Germania: prejudiciu de peste 1,4 milioane de euro într-un dosar de criminalitate informatică

Autoritățile judiciare din România și Germania au format o echipă comună de anchetă într-un dosar complex de criminalitate informatică, înșelăciune și spălare de bani, după descoperirea unor conexiuni între rețele investigate simultan în Constanța și Bavaria.

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economico-Financiare Constanța, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, au colaborat cu Parchetul General din Bamberg – Biroul Central din Bavaria pentru combaterea criminalității informatice, în cadrul unei anchete care vizează fraude financiare și transferuri suspecte de bani.

Potrivit anchetatorilor, investigațiile au scos la iveală existența unor infracțiuni cu mod de operare similar în cele două state, fiind constituită o echipă comună de anchetă pentru schimb de informații operative, identificarea suspecților și recuperarea produselor provenite din activități infracționale.

La finalul lunii aprilie, polițiștii au efectuat șapte percheziții domiciliare în Constanța, București și într-un penitenciar din Capitală. În urma descinderilor, anchetatorii au ridicat documente bancare, contracte, înscrisuri privind transferuri financiare și alte probe considerate relevante pentru dosar.

În centrul anchetei se află un bărbat de 41 de ani, acuzat că ar fi transferat peste 35.000 de euro proveniți din infracțiuni informatice prin intermediul unor conturi deschise pe identități fictive și pe numele său, într-o bancă din Belgia.

Anchetatorii susțin că transferurile au fost realizate pentru disimularea originii ilicite a fondurilor.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar ulterior procurorii au dispus plasarea acestuia sub control judiciar pentru 60 de zile.

În paralel, în dosarul instrumentat de partea germană sunt cercetate alte două persoane, un bărbat de 43 de ani și o femeie de 39 de ani.

Potrivit autorităților, au fost instituite măsuri asigurătorii în valoare totală de peste 1,4 milioane de euro în ambele dosare aflate în cooperare internațională.

Cercetările continuă sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.

Partajează acest conținut: