Puțini știu că dioxidul de carbon rezultat în timpul fermentației alcoolice poate fi un pericol major. În beciurile sau încăperile fără ventilație, gazul se acumulează rapid, nu are miros, nu are culoare și poate fi fatal în doar câteva minute de inhalare.
Pentru a evita tragediile, pompierii vă avertizează:
- Fermentarea mustului trebuie să aibă loc în spații deschise sau bine aerisite.
- Dacă fermentarea are loc într-un spațiu închis, NU intrați fără a asigura mai întâi o aerisire corespunzătoare.
- Respectarea acestor reguli simple previne accidentele și salvează vieți.
În fiecare toamnă, pompierii intervin la cazuri de persoane găsite inconștiente în pivnițe sau magazii unde mustul fierbe. De cele mai multe ori, victimele coboară pentru a verifica vasele de fermentație și inhalează cantități letale de dioxid de carbon, fără să își dea seama. Un astfel de accident poate surveni în doar câteva secunde, iar lipsa oxigenului face ca șansele de supraviețuire să fie minime.
Specialiștii recomandă ca înainte de a intra într-un spațiu unde se fermentează mustul, încăperea să fie bine aerisită, iar accesul să se facă doar pentru perioade foarte scurte de timp. Totodată, este bine ca persoanele în vârstă sau cele cu probleme respiratorii să evite complet aceste spații.
Respectați regulile de siguranță și transformați bucuria tradiției de a face vin în familie într-o activitate lipsită de riscuri.
Un minut de atenție poate face diferența dintre viață și moarte.
Sursa: IGSU
Partajează acest conținut:

