Baia Mare. INCENDIU la o casă. S-a găsit o persoană CARBONIZATĂ
Pompierii din cadrul Detașamentului Baia Mare au intervenit noaptea trecută la un incendiu care s-a produs la o casă pe strada Universității din municipiul Baia Mare.
Solicitarea a venit în jurul orei 04:00, iar la fața locului s-au deplasat patru autospeciale de stingere cu apă și spumă, echipajul de descarcerare și unul de prim ajutor SMURD.
La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat la întreaga clădire, cu suprafața de aproximativ 100 mp.
Având informații că s-ar putea afla o persoană surprinsă în interior, pompierii au adoptat o tactică ofensivă de pătrundere în locuință, în interiorul căreia, aceștia au găsit o persoană carbonizată, identificată ca fiind proprietarul casei, în vârstă de 78 de ani.
Echipajele de stingere au intervenit pentru localizarea și lichidarea incendiului.
Cauza probabilă de la care a pornit incendiul a fost stabilită ca fiind aprinderea materialelor combustibile din cauza jarului căzut din sobă.
About author
You might also like
INEDIT. Aplicație de mobil pentru colectarea deșeurilor
ADIGIDM Maramureș a lansat aplicația de mobil ADI DEȘEURI MM. În funcție de telefonul pe care-l aveți vă rugăm să descărcați aplicația de pe unul din următoarele link-uri: Google Play:
Consiliul Județean Maramureș, partener în realizarea evenimentului sportiv ”Dynamite Fighting Show”, care va aduce sportivi din 6 țări
În ultima ședință a Consiliului Județean Maramureș a fost adoptat acordul de parteneriat între Consiliului Județean Maramureș și Federația Sporturilor de Contact, condusă de Cătălin Moroșanu, care prevede organizarea evenimentului
Cristian Niculescu Țâgârlaș: Ziua Europeană de LUPTĂ ÎMPOTRIVA TRAFICULUI DE PERSOANE, este încă un MOTIV să REFLECTĂM asupra acestui FLAGEL
Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane, marcată ieri, este încă un motiv să reflectăm asupra acestui flagel. În mandatul de senator, am inițiat propuneri legislative care să consolideze
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!