BUDEȘTENII, fără APĂ în plină pandemie sau cu APĂ NOROIOASĂ la robinete. Asta după ce MAFIA primarului Liviu Tămaș a TOPIT 90 de miliarde lei vechi pe rețele nefuncționale!
Detectivul de Presă ȘOC! v-a prezentat în ultimii 3 ani de zile o serie de matrapazlâcuri ale primarului din Budești, pesedistul Liviu Tămaș (foto sus) și a sistemului său mafiot care au supt de la bugetul local ca de la țâța vacii în timp ce budeștenii sunt în continuare lipsiți de utilitățile cele mai elementare.
De la investiții uriașe fără niciun rezultat la nedreptăți în ceea ce privește pășunile și pădurile, Liviu Tămaș le-a făcut pe toate în cei 20 de ani la primărie, fiind blocat în ultimii 3, spre norocul oamenilor, de opoziția formată din consilierii de la PNL și PMP.
În plină pandemie, budeștenii au rămas zilele trecute fără apă. Rar apa a venit la robinete de parcă era cafea neagră. Mașinile de spălat au avut de suferit iar igiena personală a adulților și a copiilor a avut cele mai grave carențe în condițiile în care, spălatul pe mâini e principala armă împotriva coronavirusului.
Practic imbecilitatea primarului, întinsă 5 mandate, a atins acum cote alarmante. DSP ar trebui să se autosesiseze la cele prezentate azi de Detectivul de Presă ȘOC! iar prefectul de Maramureș, în calitate de coordonator al CJSU ar trebui să intervină de urgență.
O fotografie a ajuns pe adresa redacției noastre de la un cititor. O apă cafenie, puturoasă și din când în când cu mâl a țâșnit de la robinete. Asta când era apă. În rest, pauză cu zilele, în pandemie de virus ucigaș.
Primarul Liviu Tămaș ar trebui anchetat pentru acest lucru. Dar iată ce ne-a scris cititorul nostru:
“Apa potabilă funcționează cu dificultate iar când nu funcționează, cetățenii comunei sunt nevoiți să se aprovizioneze cu apă potabilă de la izvoare sau să cumpere de la magazine deși lucrurile ar trebui să funcționeze altfel pentru că au fost cheltuite sume enorme iar noi să bem apă cu noroi? E posibil? Nu-l poate verifica nimeni pe primarul ăsta? Chiar îl lasă toată lumea să ne omoare cu zile? Cum să ne spălăm? Cum să gătim? Nici un ceai nu putem face”.
Toate aceste lucruri se întâmplă după ce Liviu Tămaș, cu mașinăria sa de păpat banii budeștenilor a cheltuit aproximativ 90 de miliarde de lei vechi! Și cetățenii cumpără apă în continuare de la magazine să se spele pe mâini, vă puteți închipui?
Cum este posibil ca o comună cu buget modest să arunce atât de mult pe o rețea încă nefuncțională, la care se lucrează de peste 10 ani de zile și să curgă în continuare noroi la robinete?
Detectivul de Presă ȘOC! i-a cerut un punct de vedere consilierului local PNL Budești, Simion Pop (foto jos) având în vedere că în mai multe rânduri, acesta a luat poziții publice vizavi de această problemă. Iată declarația care certifică cele scrise mai sus:
“În ceea ce privește alimentarea cu apă a localității Budești vorbim de un proiect în valoare de 5.208.559,42 lei, început acum 11 ani și receptionat conform Procesului Verbal nr.5217/2018 și PV nr. 5218 din 22.11.2018 prin care se elibereaza 50% din garanția lucrărilor deși ele funcționează cu dificultate, defectându-se frecvent.
Acest lucru se poate vedea în adresa pe care am solicitat-o și mi-a fost pusă la dispozitie de Compartimentul Financiar-Contabil al Primariei unde achizițiile de materiale și echipamente sunt în valoare de 17.602,02 lei la care se mai adaugă plăți pentru lucrări cu buldoexcavator deși rețeaua este în garanție iar reparațiile trebuiau suportate de constructor pe toată durata garanției ceea ce nu se întâmplă.
La sumele de mai sus se mai adaugă un proiect de 3.873.212 lei de <<Extindere rețele secundare și branșamente în comuna Budești >> și aș putea spune că și aici lucrurile nu se derulează corect deoarece lucrările de refacere a sistemului rutier sunt suportate de primaria comunei Budești cu toate că trebuiau suportate tot de către constructor”
Concluzia? Știți cât ați plătit dragi budeșteni să primiți apă puturoasă cu nămol la robinete? Valoarea cumulată a lucărilor la rețeaua de apă este de 9.081.771,42 lei (peste 90 de miliarde lei vechi)! Asta înseamnă comună condusă de hoți!
Menționăm și faptul că Budeștiul mai are o rețea de apă care a fost realizată cu sprijinul locuitorilor care și-au săpat șanțurile manual. Rețeaua are o vechime de peste 40 ani și sunt racordați la ea aproximativ 50% dintre cetățeni.
Bazinele și filtrele nu au mai fost curățate de o lungă perioadă de timp. Budeșetenilor nu le rămâne decât să se întrebe, la îndemnul “spălați-vă cât mai des pe mâini”, cu ce apă?
About author
You might also like
Felician Cerneștean: “Pruncul din ieslea Betleemului să se nască în inima fiecărui român”
„Fie ca Naşterea Domnului să vă lumineze sufletele şi casa, să aveţi parte de sănătate, belşug şi fericire! CRACIUN BINECUVÂNTAT ȘI PRUNCUL DIN IESLEA BETLEEMULUI SA SE NASCĂ ÎN INIMA
Vladimir Petruț, primar Cavnic: “Spuneti și altora că HRISTOS A ÎNVIAT!”
Vreau ca și în acest an, Hristos sa învie în inimile și viața voastră. Să vă dea pace, bucurie și tărie să trecem peste momentele acestea grele. Spuneti și altora
Gabriel Zetea (PSD): Proiectul consilierilor județeni PSD, ”Donează plasmă, salvează vieți!” NU s-a aflat pe ordinea de zi a ședinței extraordinare a Consiliului Județean Maramureș
Gabriel Zetea, președintele PSD Maramureș se declară dezamăgit de faptul că, pe ordinea de zi a ședinței extraordinare de luni, 26 noiembrie a Consiliului Județean, proiectul ”Donează plasmă, salvează vieți!,”
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!