Elevii Liceului Internațional Baia Mare au avut ocazia să descopere mecanismele din spatele unei afaceri direct de la un profesionist din mediul de business. O oră de Business Studies s-a transformat într-un workshop în care teoria din programa Cambridge a fost pusă față în față cu experiența acumulată în activitatea de zi cu zi a unei companii.
Invitatul elevilor a fost Cristian Dragomir, Director Național Vânzări în cadrul Grup General ID, care a adus în sala de clasă perspectiva practică asupra vânzărilor și a relației dintre produs, client și rezultatele unei afaceri.
Întâlnirea s-a desfășurat în cadrul orelor de Business Studies din Cambridge Curriculum și a urmărit să le ofere liceenilor o perspectivă aplicată asupra conceptelor studiate.
Discuțiile au abordat diferența dintre produs și experiența oferită clientului, valoarea percepută a unui produs sau serviciu, consumul la cerere și mecanismele care generează nevoia de cumpărare.
Elevii au explorat, de asemenea, drumul de la marketing la vânzarea propriu-zisă și legătura dintre vânzări și profit, având posibilitatea să primească răspunsuri construite pe exemple și experiențe din mediul economic real.
Prin astfel de întâlniri, Liceul Internațional Baia Mare urmărește să creeze o legătură directă între pregătirea academică și realitățile mediului de business, oferindu-le elevilor posibilitatea de a înțelege cum sunt aplicate în practică noțiunile studiate la clasă.
Partajează acest conținut: