Călin Bota, deputat PNL: În zona Mireșu Mare există un potențial crescut pentru investiții în domeniul energiei geotermale. Acord de cooperare cu OMV Petrom pentru producerea de energie
A fost aprobat în Consiliul Județean Maramureș memorandumul de cooperare cu OMV Petrom și comuna Mireșu Mare pentru producerea de energie din surse regenerabile în județul Maramureș.
Săptămâna trecută, am participat, alături de președintele CJ, Ionel Bogdan, senatorul Cristian Niculescu Țâgârlaș și deputatul Florin-Alexandru Alexe, la discuții cu reprezentanții OMV Petrom, care au venit în Maramureș cu intenția de a investi în producția de energie regenerabilă. Principalele direcții de colaborare vizează producerea de energie geotermală și investiții în panouri fotovoltaice.
Conform studiilor oficiale, în zona Mireșu Mare există un potențial crescut pentru investiții în domeniul energiei geotermale, iar în ceea ce privește construirea de parcuri fotovoltaice, avem 400 de hectare de teren, pe care în prezent se află halde de steril, iazuri de decantare miniere, care au nevoie de ecologizare și pe care, ulterior, se pot construi aceste parcuri fotovoltaice care vor asigura energie regenerabilă în Maramureș. E important să folosim toate resursele județului pentru a asigura dezvoltarea economică a Maramureșului și pentru a le oferi condiții de viață mai bune maramureșenilor.
Călin Bota, deputat PNL Maramureș
About author
You might also like
Jurnalistul sportiv Sorin Chiriac oferă servicii complete de MENTAL COACHING SPORTIV și a lansat un site de specialitate. Poți prinde una din sesiunile GRATUITE
Am absolvit o școală de Mental Coaching, am devenit MENTAL COACH SPORTIV și sunt decis să schimb ceva în sportul românesc! Îmi propun să fiu unul dintre ”pionierii” care vor
DOSAR PENAL ÎNTOCMIT DE POLIȚIȘTI PENTRU DEZMEMBRĂRI NEAUTORIZATE DE AUTOVEHICULE
La data de 2 octombrie 2024, în cadrul unor acțiuni specifice, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice – Brașov, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi
ȘOC! A ANULAT LICITAȚIA pentru salubrizare stradală. Se “întorc” gunoaiele de MĂRȚIȘOR. Cătălin Cherecheș se joacă din nou cu NERVII băimărenilor și cu banii lor. V-ați plătit IMPOZITELE?
Problema gunoaielor din Baia Mare este departe de a se încheia. Mai mult, devine din ce în ce mai penală dar și mai neplăcută. Așa cum se poate vedea pe
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!