sfara tours orizontal va ureaza un 2021 plin de calatorii!

Cartea Neagră a guvernării PSD-ALDE

Cartea Neagră a guvernării PSD-ALDE

La un an de la victoria în alegeri a coaliției PSD-ALDE, PNL a pregătit Cartea Neagră a guvernării. Considerăm că acest an este un an pierdut pentru România, în toate domeniile.

Guvernarea PSD – ALDE a irosit o creșterea economică importantă de peste 6% și a aruncat banii pe măsuri populiste care au distrus echilibrele economice:

– Cheltuielile bugetare au depășit cu mult veniturile încasate cu riscul de a depăși ținta de deficit bugetar de 3% și de a declanșa procedura de deficit excesiv.

-. Inflația a crescut de la 0,2% la începutul anului la 2,6% până în luna octombrie și există riscul ca anul să se încheie cu o inflație de peste 3%, ca urmare a scumpirilor la carburanți și utilități.

– Importurile au depășit exporturile, astfel încât deficitul balanței comerciale a ajuns la un miliard de euro pe lună.

– Deficitul balanței comerciale, în absența investițiilor străine directe și a atragerii de fonduri europene, a dus la devalorizarea leului până la o rată de schimb de peste 4,63 lei pentru un euro.

-. Presiunile inflaționiste și cererea crescută de lichiditate a statului a provocat o explozie a dobânzilor la creditele în lei prin creșterea indicelui ROBOR la trei luni de la sub 0,8% la peste 2%.

Guvernarea PSD – ALDE și-a încălcat promisiunile electorale de a garanta un cadru predictibil pentru afaceri, fără majorări de taxe:

– Oamenii de afaceri și companiile au fost în permanență amenințați cu modificări fiscale peste noapte: impozitul pe gospodărie, impozitul pe cifra de afaceri, taxa de solidaritate, etc.

– Începând din luna august, a fost introdusă taxarea contractelor part-time cu contribuții sociale și de sănătate integrale la nivelul unui salariu minim brut pe economie.

– Economia riscă să fie blocată ca urmare a adoptării și implementării mecanismului de plată defalcată a TVA.

– Companiile de stat au fost decapitalizate și vulnerabilizate, fiind puse în situația în care nu pot garanta funcționarea normală a infrastructurii din sistemul energetic național.

Majorarea salariilor din sectorul public cu 25%, de la 1 ianuarie 2018, prin adoptarea Legii salarizării unitare s-a dovedit cea mai mare minciună a programului de guvernare PSD – ALDE.

– Transferul contribuțiilor de la angajator la angajat anulează majorările salariale promise și riscă să ducă la scăderea salariilor în sectorul privat.

– Scăderea drastică a bugetelor locale cu aproape 40%.

– Impunerea impozitul pe cifra de afaceri pentru cele sub un milion de euro nu este o facilitate, ci o penalitate pentru IMM-uri.

Atragerea fondurilor europene și nivelul investițiilor în 2017 au atins minime istorice

– Investițiile publice realizate în 2017 sunt cele mai mici din ultimii zece ani ajungând la un nivel al cheltuielilor de capital de doar 1,1% din PIB în zece luni de guvernare PSD – ALDE.

-. Atragerea fondurilor europene s-a prăbușit în 2017, guvernarea PSD – ALDE a ”reușit” să deconteze cheltuieli cu fonduri europene de doar 600 milioane de euro din cel 20 miliarde de euro din fondurile de structurale și de coeziune.

-. Marile proiecte de infrastructură au fost abandonate, nu au fost lansate proiecte noi majore și nu s-au făcut progrese pe niciun șantier de lucru la autostrăzi sau la calea ferată.

Guvernarea PSD – ALDE a provocat haos în Educație și Sănătate

– Ministrul Educației nu a reușit să asigure funcționarea normală a școlilor cu materiale educaționale necesare. De asemenea, nu s-a făcut niciun progres în asigurarea condițiilor sanitare și de siguranță publică a celor peste 2000 de școli care funcționează fără autorizații.

19. Ministerul Sănătății trece printr-una dintre cele mai grave crize de management din istoria sa. Criza de medicamente și de vaccinuri continuă și a provocat moartea unei persoane cu imunodeficiențe grave și a numeroși copii bolnavi de rujeolă.

Asaltul PSD – ALDE la independența Justiției

– Promovarea unor propuneri legislative de modificare a sistemului judiciar care duc la o subordonare politică a magistraților.

PNL Maramureș

Previous PNL, 300 de amendamente la Legea Bugetului de stat
Next Află unde VA CONCERTA Hrușcă - CRĂCIUN ÎN MARAMUREȘ, EDIȚIA A IX-A

About author

You might also like

Comunicate 0 Comments

La Muzeul Satului din Baia Mare: CLACĂ DE COASĂ ÎN SATUL DE PE DEAL

Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș în parteneriat cu Consiliul Județean Maramureș și Primăria Groșii Țibleșului vă invită să participați la clacă de coasă. Miercuri, 9 iunie 2021,

Comunicate 0 Comments

Deputatul Alexe: Vești bune! NATO a aprobat Grupul de Luptă solicitat de președintele Iohannis și care va fi poziționat în țara noastră. Protejăm România! Protejăm Europa!

Vești bune! NATO a aprobat Grupul de Luptă solicitat de președintele Iohannis și care va fi poziționat în țara noastră. Protejăm România! Protejăm Europa! ➤ Klaus Iohannis: “NATO a aprobat

Comunicate 0 Comments

LICITAȚIE la Urbis: FURNIZARE LUBRIFIANTI pentru mijloacele de transport SC URBIS SA Baia Mare

SC URBIS SA Baia Mare, invita potentiali ofertanti sa participe la procedura de achizitie directa avand ca obiect: FURNIZARE LUBRIFIANTI pentru mijloacele de transport apartinad SC URBIS SA Baia Mare,

0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!

Leave a Reply