BREAKING NEWS

Casa Pleșia renaște: Biblioteca „Omnia” din Craiova, restaurată de Ministerul Culturii și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei

Ministerul Culturii a anunțat finalizarea lucrărilor de consolidare și reabilitare a Bibliotecii Franceze „Omnia” din Craiova, cunoscută și sub numele de Casa Pleșia, un monument istoric emblematic. Această inițiativă face parte dintr-un proiect amplu de investiții cu impact major asupra patrimoniului cultural național și a identității europene a municipiului Craiova.

Lucrările de restaurare, demarate în noiembrie 2020, au fost finanțate printr-un acord de împrumut între Guvernul României și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, cu o valoare totală de peste 5.593.000 euro. Proiectul a inclus intervenții structurale pentru îmbunătățirea eficienței și durabilității construcției, restaurarea detaliată a componentelor artistice și modernizarea instalațiilor, transformând clădirea într-un centru cultural vibrant pentru comunitatea locală.

Ulterior vizitei de lucru din 10 octombrie 2024, Ministrul Culturii de la acea vreme, Raluca Turcan, anunța printr-un mesaj postat pe rețelele de socializare: “Stadiul lucrărilor este de 97%, iar investiția se va încheia înainte de termenul contractual, care este martie 2025, așa cum am anunțat la ultima mea vizită aici, la Craiova. În decursul următoarelor două săptămâni se va finaliza amenajarea curții interioare, precum și o serie de finisaje la nivelul parterului. Investiția de peste 3,7 milioane de euro, realizată de Ministerul Culturii, prin Unitatea de Management a Proiectului, nu doar că va conserva acest monument istoric, ci va transforma Biblioteca Franceză Omnia într-un centru cultural vibrant pentru comunitatea locală. Munca echipei de restauratori și constructori este cu adevărat admirabilă, iar energia și dedicarea lor se reflectă în fiecare detaliu al clădirii. Este încurajator să vedem cum această bijuterie arhitecturală prinde viață din nou. Mulțumesc tuturor celor implicați în acest proiect pentru eforturile depuse.”

Biblioteca Franceză „Omnia” din Craiova, găzduită de Casa Pleșia, este o clădire de patrimoniu construită între 1890 și 1905, în stil eclectic cu influențe neoclasice și neobaroce. După Revoluția din 1989, cu sprijinul Institutului pentru Dezvoltarea Relațiilor Culturale cu România din Lyon și al Primăriei din Lyon, a fost înființată o colecție de carte franceză, care a devenit ulterior filială a Bibliotecii Naționale a României, la 25 mai 1990 prin Ordin al Ministrului Culturii.

Cu ocazia inaugurării, Lia Olguța Vasilescu, primarul municipiului Craiova a declarat:

„Inaugurarea Bibliotecii Omnia marchează începutul unei noi etape pentru Craiova. Intrăm într-o perioadă în care vor urma multe astfel de inaugurări, pentru că ne-am asumat misiunea de a reda orașului tot ce are mai valoros. Conservăm și punem în valoare toate bijuteriile Craiovei, clădiri emblematice care revin acum în circuitul public, pregătite să își recâștige rolul în viața culturală a comunității. Biblioteca Omnia este doar începutul.”

Bogdan Trâmbaciu, Director · Unitatea de Management a Proiectului – Ministerul Culturii:

“Biblioteca „Omnia” va deveni nu doar un spațiu dedicat lecturii și studiului, ci un veritabil centru al dialogului cultural. Ne bucurăm că am reușit să redăm craiovenilor și întregii regiuni această clădire de patrimoniu, care devine astfel cel de-al șaptesprezecelea obiectiv finalizat la nivel național în cadrul portofoliului Unității de Management a Proiectului. 

În prezent, ne concentrăm eforturile pe un alt obiectiv major care vizează modernizarea și extinderea Teatrului Național „Marin Sorescu”. Investiția de o amploare considerabilă va consolida rolul orașului ca centru de excelență culturală și va oferi comunității un spațiu scenic modern, adaptat cerințelor artistice contemporane”.

Sursa foto: Ministerul Culturii

Partajează acest conținut: