Ce va face ALDE pentru români și maramureșeni. CE VOM FACE?
Soluția noastră este să repornim România de jos în sus, de la autoritățile locale și județene, pentru a fi de partea românilor!
Vrem să oferim României o administrație publică locală cu o viziune pentru viitor, în care să îi întărim instituțiile, să aducem prosperitate, bunăstare, corectitudine și bun‐simț.
Pilonii pe care se bazează programul ALDE sunt:
* Investiţii şi competitivitate.
* Fonduri europene şi dezvoltarea infrastructurii.
* Dezvoltare regională şi administraţie publică pentru cetăţean.
CE VREM SĂ OBȚINEM?
* Să oprim căderea economiei, și să aplicăm planul nostru de relansare astfel încât să avem creștere economică de cel puțin 3% în 2021.
* Cât mai multe locuri de muncă menținute și noi locuri de muncă create.
* Protecția socială a persoanelor vulnerabile.
* Programul „Produs în România”. Creșterea producției interne și industrializarea României, prin investiții în infrastructură și fabrici noi.
* Stimuli economici pentru conversia activităților economice spre noua structură determinată de criza coronavirus.
* Asigurarea sustenabilității finanțelor publice.
MĂSURI ȘI PROIECTE
Bani pentru România!
* Reașezarea bugetului conform noilor priorități și Programarea Bugetară.
* Finanțarea unei scheme de ajutor de stat de 300 de milioane de lei pentru sprijinirea companiilor strategice naționale CFR și TAROM.
* Schema de ajutor de stat de 500 milioane lei pentru susținerea industriei auto și componente auto din România, inclusiv prin stimuli pentru conversia spre auto hibrid / electrice.
* Dublarea bugetului Programului Rabla Clasic.(Programul Rabla Plus în valoare de 140 milioane lei milioane lei pentru anul 2020 se va utiliza numai pentru achizițiile făcute de către instituțiile publice)
* Înnoirea parcului auto din instituțiile publice/ companii de stat, prin achiziții de auto produse intern.
* Mărirea bugetului Programului Rabla pentru Electrocasnice de la 30 de milioane lei la 300 milioane lei, utilizați numai pentru cumpărarea echipamentelor produse de producătorii autohtoni.
Stimularea mediului de afaceri
* Crearea unui instrument financiar de capital privat pentru a recapitaliza IMM-urile românești.
* Scutire la impozitul pe profit pe 6 luni pentru companiile care produc în România și exportă peste 75% din total producție.
Locuri de muncă și protecție socială
* Propunem un Program de menținere a puterii de cumpărare a populației, o formă de sprijin adaptată a Venitului Minim Universal pentru categoriile sociale vulnerabile.
* Inițiem un Act normativ pentru instituirea Schemei de ajutor de stat privind creşterea gradului de ocupare în zonele cu şomaj ridicat (mai mare de 5%), pentru a stimula investițiile și ocuparea forței de muncă.
* Acordarea a 2500 lei/lunar angajatorilor care încadrează ucenici/stagiari sau persoane care fac reconversie profesională, pentru o perioadă de un an.
Agricultura – prioritate națională!
* Program de sprijin al agriculturii românești prin acordarea unor pachete de sprijin pentru toate exploatațiile agricole atât din sectorul vegetal, cât și cel zootehnic.
* Program național de colectare primară a mărfurilor materii prime în agricultură.
* Acordarea unui sprijin de 500 lei /angajat / lună timp de 1 an fiecărui angajator din sectorul agricol care păstrează locul de muncă, respectiv în perioada 01.01.2021 – 31.12.2021.
* Continuarea programelor de sprijin Tomate, Usturoi, Lână, Bazna și Mangalița.
* Pachet simplificat privind autorizarea și funcționarea activităților în sectorul agroalimentar.
* Garantarea prin intermediul Fondului de Garantare a Creditului Rural în procent de 100% a proiectelor declarate eligibile pe fonduri europene în cadrul Agenției pentru finanțarea investițiilor rurale (AFIR), în perioada 2020 – 2021.
* Program de investiții în industria alimentară, printr-un ajutor de stat de 1 miliard euro fonduri naționale, derulat pe perioada 2020-2023.
* Irigații – aplicarea legislației adoptată în 2015 de către Parlament pentru refacerea sistemului primar și secundar de irigații din România.
* Măsuri pentru facilitarea accesului la finanţare acordate sub formă de garanții pentru împrumuturi și dobândă subvenționată acordate beneficiarilor din sectorul agricol şi alimentar.
* Sprijin pentru sectorul cercetare inovare, producere sămânță și material săditor.
Sănătate pentru toți!
* Programul „Servicii medicale de urgență pentru toți”.
* Reabilitarea și dotarea tuturor centrelor de permanență medicală din țară.
* Impozit zero pentru veniturile obținute de medicii de familie și asistentele medicale din cadrul cabinetelor de medicină de familie.
Reindustrializarea României – Programul „Produs în România”
* Este prioritară accelerarea investițiilor publice astfel încât să se antreneze cât mai mult activitatea de multiplicare pe orizontală (prin resurse de la bugetul de stat, dar și din fonduri europene).
* Un program de relansare a producției în România. Scanarea domeniilor strategice și a companiilor strategice care antrenează o rețea densă de IMM-uri în economia românească și regândirea lanțurilor de producție pe componente interne, plus creșterea nivelului de prelucrare, inclusiv tehnologică, la intern.
* Schema de ajutor de stat de 500 milioane lei pentru producătorii de medicamente din România, inclusiv repornirea accelerată a producției la Institutul Cantacuzino.
* Propunem un Program pentru relansarea industriei petrochimice din România.
* Inițiem un Fond de Investiţii pentru industrializare pe bază de Licențe.
Dezvoltare locală!
* Dublarea lungimii rețelei conductelor de gaz metan și conectarea a 3 milioane de locuințe din România la gaz metan în următorii 5 ani, folosind o parte din rezervele de gaz extrase din Marea Neagră.
* Programul de finanțare de minimum 1 miliard de euro în 10 ani pentru investiții în modernizarea și dezvoltarea a 31 de stațiuni balneare din România.
Administrație publică modernă!
* Debirocratizarea și digitalizarea administrației publice. Act normativ pentru simplificare şi debirocratizare în administraţia publică.
* Se vor simplifica procedurile și fluxurile interne de elaborare și avizare a actelor normative.
* Se va reglementa modul de utilizare a corespondenței și avizelor electronice, precum și modul de arhivare a acestora.
* Se vor clarifica responsabilitățile compartimentelor din instituțiile publice în sensul reducerii fluxurilor interne.
* Se vor formaliza modalitățile de colaborare interinstituțională.
Stimularea inovării şi creativităţii româneşti
* Schemă de ajutor de stat „Innovation”, pentru stimularea inovării şi creativităţii româneşti, cu două componente:
1) O schemă de ajutor de stat „Innovation”.
2) O schemă de tip „Start Up Innovation” pentru încurajarea sectoarelor inovative și a industriilor creative.
Sistemul energetic
* Retehnologizarea Sistemului Energetic Național – creșterea capacităților de producție ale tuturor companiilor. Demararea urgentă a construcției reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă.
* Retehnologizarea sistemului național de transport al energiei din administrarea Transelectrica.
* Definirea consumatorului vulnerabil, astfel încât populația să nu sufere în urma liberalizării prețului la energie electrică și termică.
Duminică, 27 septembrie 2020, votați ALDE:
* Poziția 2 la Consiliul Local Baia Mare.
*Poziția 3 la Președinte Consiliul Județean Maramureș.
* Poziția 4 la Consiliul Județean Maramureș,
precum și candidații noștri la funcția de primar și consilieri locali de pe listele electorale din localitățile județului.
Președinte ALDE Maramureș, Cornelia NEGRUȚ
(Comandat de ALDE Maramureș, mandatar financiar – cod : 21200063, executat de PFA Damian Livia)
About author
You might also like
Peste 800 de tineri liberali s-au reunit pentru a alege noul președinte al echipei TNL Maramureș. GALERIE FOTO!
Echipa PNL Maramureș are cei mai mulți aleși locali din România, iar acest lucru a fost confirmat și ieri, în cadrul Comitetului de Coordonare Județean al TNL Maramureș, unde s-au
Doar ALDE a CRESCUT în sondaje. SONDAJ în șapte județe MARI din România. Rezultate SURPRINZĂTOARE pentru partide
Sociologul Marius Pieleanu a prezentat in emisiunea „Punctul de intalnire” de la Antena 3 rezultatele unui sondaj de opinie al Avangarde. Sondajele au fost facute in sapte judete mari din
Nicolae Ionel Ciucă: Parcursul României în Uniunea Europeană și NATO reprezintă singura cauză corectă a poporului român. În asta cred!
Sunt candidatul PNL la Președinția României. Știu ce înseamnă să respecți deciziile CCR și să nu le comentez, indiferent ce opinie personală am. Recâștigarea încrederii în instituțiile statului român este
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!