BREAKING NEWS

Cod galben de furtuni și vijelii în cea mai mare parte a țării. Rafalele vor depăși 80 km/h

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare meteorologică de cod galben pentru ziua de 8 iulie, valabilă în intervalul 12:00 – 23:00, care vizează cea mai mare parte a țării.

Meteorologii anunță instabilitate atmosferică accentuată, cu intensificări ale vântului și vijelii ce vor atinge viteze de 50-70 km/h, iar izolat rafalele vor depăși 80 km/h.

Pe lângă vântul puternic, sunt prognozate averse torențiale, descărcări electrice și căderi de grindină de mici și medii dimensiuni, cu diametrul cuprins între 1 și 3 centimetri.

În intervale scurte, de una până la trei ore, cantitățile de apă vor ajunge la 15-20 l/mp, iar izolat pot depăși 30-40 l/mp, existând riscul producerii unor acumulări importante de apă.

ANM precizează că avertizarea poate fi actualizată în funcție de evoluția și intensitatea fenomenelor meteorologice.

Partajează acest conținut:

Postarea anterioară

JUNGLA BĂIMĂREANĂ formată și coordonată din P U Ș C Ă R I E de către fostul primar Cătălin Cherecheș prin denunțuri și scrisori care șochează! Frații Kiș, Raul și Răzvan, alături de mama lor, Florentina Gabriela Kiș împreună cu Familia Cherecheș, Cătălin Cherecheș și Viorica Cherecheș SUFOCĂ Baia Mare și o transformă într-o Ș E R P Ă R I E a fărădelegilor – Partea 1

Postarea următoare

Încep lucrările la Coridorul de Mobilitate Baia Sprie – Chiuzbaia. Investiție majoră în transportul verde

Poate ai ratat