Comisiile juridice ale Parlamentului se reunesc vineri pentru a da raport pe cererea de revocare a lui Toni Greblă de la conducerea Autorității Electorale Permanente
Comisiile juridice ale Camerei Deputaţilor şi Senatului se reunesc vineri, de la ora 9:00, pentru a întocmi un raport cu privire la revocarea din funcţie a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, raport ce va intra la vot în plenul comun.
Preşedintele Comisiei juridice de la Camera Deputaţilor, Bogdan Ciucă, a declarat pentru Agerpres că la şedinţă a fost invitat şi Toni Greblă.
„Domnul Greblă a fost invitat la şedinţa celor două comisii reunite pentru că este dreptul dumnealui să îşi spună punctul de vedere. Raportul va intra în şedinţa de plen comun de vineri”, a precizat Ciucă.
Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, ar urma să fie revocat din funcţie vineri în plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului.
Birourile permanente reunite ale Parlamentului au decis marţi ca solicitarea de revocare din funcţie a lui Greblă să fie trimisă către Comisiile juridice ale celor două Camere legislative pentru întocmirea proiectului de hotărâre şi a raportului, astfel încât să se afle pe ordinea de zi a plenului comun de vineri.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ciprian Şerban, a transmis marţi Birourilor permanente reunite propunerea de revocare a lui Toni Greblă din funcţia de preşedinte al AEP.
„Domnul Toni Greblă, în luna martie 2023, la 2 zile după ce a fost numit în această funcţie, şi-a stabilit indemnizaţia lunară cu nerespectarea legii, prin raportare la nivelul salariului minim brut în plată la data numirii (3.000 lei), deşi indemnizaţiile erau îngheţate la nivelul cuantumului de 2.080 lei, valoarea sumelor încasate necuvenit pentru anii 2023 – 2024 fiind constatată şi stabilită de către auditul Curţii de Conturi a României”, se arată în solicitare.
Potrivit documentului, calculul eronat al indemnizaţiei lunare a avut incidenţă, în mod implicit, şi asupra cuantumului diurnei zilnice de deplasare care se determina ca procent din indemnizaţia lunară.
„În anul 2024, deşi exista un contract de sediu încheiat pentru funcţionarea Biroului Electoral Central, amplasat în Strada Eugeniu Carada nr. 1-3, domnul Toni Greblă, preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, a mutat sediul Biroului Electoral Central într-o altă locaţie, prin încheierea unui nou contract, grevând suplimentar bugetul Autorităţii Electorale Permanente şi implicit bugetul de stat. Domnul Toni Greblă a dat dovadă, prin declaraţiile publice şi acţiunile din ultima perioadă, de o conduită incompatibilă cu funcţia pe care o exercită, aducând atingere imaginii şi prestigiului Autorităţii Electorale Permanente”, mai susţine Ciprian Şerban în solicitare.
Sursa g4media.ro
About author
You might also like
Cursul Părinți Salvatori – de RESUSCITARE și DEFIBRILARE în caz de stop cardio-respirator și SALVARE ÎN CAZ DE ÎNEC ajunge pentru prima dată în Mireșu Mare
Cursul este destinat tuturor persoanelor adulte, nu doar părinților! Nimeni nu trebuie să trăiască cu panică, dar asemenea accidente se pot întâmpla ORICUI. ORICÂND. ORIUNDE. Pentru că o persoană (și
“DOSEANU&ASOCIATII” detonează probele investigatorilor sub acoperire din dosarul polițiștilor de frontiera arestați înainte de Crăciun
4 din cei 5 polițiști au fost reprezentați de societatea de avocati “DOSEANU&ASOCIATII” . Renumita firma de avocați a obtinut EXCLUDEREA de la dosarul cauzei, pentru obtinerea in mod NELEGAL
Coaliția a decis data alegerilor prezidențiale. Primul tur, pe 23 martie, susțin surse politice
Coaliția de guvernare a stabilit în ședința de sâmbătă data alegerilor prezidențiale. Conform surselor Digi24, acestea vor fi organizate pe 23 martie (primul tur) și 6 aprilie (al doilea tur).
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!