Conferința “Monumentele României în patrimoniul UNESCO”
Joi, 26 octombrie în Amfiteatrul Centrului Universitar Nord, Baia Mare s-a desfășurat conferința „ Monumentele României în patrimoniul UNESCO” a academicianului Răzvan Theodorescu, fost ministru al Culturii. Acest eveniment de mare însemnătate pentru averea culturală și spirituală a neamului românesc i-a reunit în prezidiu pe prof. dr. Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Județene „ Petre Dulfu”, conf. univ. dr. Mircea Farcaș, decanul Facultății de Litere, prof. dr. Adrian Sabău, prof. de Limba și literatura română la Colegiul Național „Gheorghe Șincai” și pe moderatorul acestei conferințe, dr. ing. Nicolae Bud, fost deputat român.
Nicolae Bud a transmis cuvinte de laudă la adresa academicianului Răzvan Theodorescu și zugrăvește parcursul sinuos pe care „ elevul strălucit” l-a urmat întru devenirea unei personalități iubitoare și valorificatoare de cultură și de frumos. Încă de la început, ilustrul academician și-a început pledoaria subliniind faptul că: „Monumentele UNESCO din România sunt monumente ale întregii umanități, monumente unicat care se prezintă impecabil și care au fost acceptate pe lista patrimoniului mondial după foarte multe și grele examinări internaționale.”Fericit fiind, acesta afirmă că „ România are 31 de monumente pe lista UNESCO, ceea ce este remarcabil.” Aceste monumente sunt grupate în niște zone: este vorba de cetățile dacice din Munții Orăștiei, monumentele săsești din Transilvania – acele biserici-cetăți, Sighișoara ‹singurul oraș medieval din Europa locuit până astăzi, nu transformat în muzeu›, mănăstirile din Moldova și bisericile din Maramureș: Budești, Desești, Ieud, Plopiș, Poienile Izei, Surdești, Bârsana.
La acest eveniment cultural de înaltă ținută academică, Adrian Sabău a făcut o recenzie a cărții publicate de Narcis Dorin Ion ( director general al Muzeului Național Peleș din Sinaia) „ Despre cultura de ieri și românii de azi – Convorbiri cu academicianul Răzvan Theodorescu” , reliefând subiectele de maxim interes abordate în cadrul acestei cărți ce reflectă „Personalitatea celui ce stă în centrul ei”. Cartea are o componentă politică, prezintă teoriile academicianului despre istorie, relațiile strânse cu marii istorici europeni, dar și informații despre democrația românească. „ E o carte ce naște multe întrebări și provoacă intelectual pe fiecare lector.”
Nu în ultimul rând, prof. dr. Teodor Ardelean și-a exprimat admirația față de personalitatea marelui academician, „singurul istoric român contemporan de secol XX și XI care a creat ceva, a fundamentat teze (…) un om care se întâlnește cu François Mitterand, care este citat de Mircea Eliade și de Dumitru Stăniloae, e un om care științific n-a trăit degeaba.”
Decanul Facultății de Litere și-a manifestat onoarea de a găzdui această conferință ținută de „Un academician care a trăit o viață de poveste” , întru și pentru cultură.
Și de această dată, participanții au savurat cu nesaț acest eveniment cultural, motiv pentru care în amfiteatrul universitar au fost persoane dornice de frumos, de adevăr și de cultură.
Maria-Nicoleta PĂDUREANU, student Jurnalism, UTCN, Centrul Universitar “Nord” Baia Mare
About author
You might also like
Peste 80 de amendamente au fost depuse la Legea Bugetului de către deputatul PSD Gabriel Zetea
Birourile permanente reunite au stabilit calendarul adoptării bugetului, astfel că până joi, 25 februarie 2021, la ora 10:00 au putut fi depuse amendamente la buget, urmând ca până sâmbătă, 27
Nu se mai pot MAJORA PREȚURILE pentru CARBURANȚI și UTILITĂȚI. Măsuri de ultimă oră luate în Ordonanţa Militară 4
Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a venit cu o veste excelentă pentru şoferii români, dar şi pentru celelalte persoane îngrijorate cu privire la plata facturilor în timpul stării de urgenţă.
Prețul apei la noi și în țară. Suntem pe LOCUL 29 DIN 47, la operatori regionali. Răspundem CITITORILOR. Este mai scumpă apa de la VITAL față de prețul din alte județe?
Preț/tarif pentru serviciile de furnizare apă potabilă și canalizare – epurare În baza Deciziei A.N.R.S.C. cu nr. 26 din data de 15.02.2023, prețurile și tarifele pentru serviciile de alimentare cu apă
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!