Consiliul Județean Maramureș, partener în realizarea evenimentului sportiv ”Dynamite Fighting Show”, care va aduce sportivi din 6 țări
În ultima ședință a Consiliului Județean Maramureș a fost adoptat acordul de parteneriat între Consiliului Județean Maramureș și Federația Sporturilor de Contact, condusă de Cătălin Moroșanu, care prevede organizarea evenimentului sportiv ”Dynamite Fighting Show”.
Competiția va avea loc pe 22 septembrie, la Sala Sporturilor ”Lascăr Pană” din Baia Mare, începând cu ora 20:00.
În cadrul spectacolului sportiv se vor reuni sportivi din 6 țări, respectiv România, Olanda, Rusia, Maroc, Estonia și Surinam și vor fi prezenți, ca invitați, campioni mondiali K1. Competiția se va desfășura sub forma unei confruntări între lotul României, care va fi ales de Cătălin Moroșanu, și lotul condus de doi invitați speciali: Remy Bonjasky și Peter Aerts, tripli campioni mondiali K1.
Sportivii locali care se vor duela pentru titlul de campion în cadrul acestei competiții sportive sunt: Bohotici Adi Ionuț, Alexandru Stan, Ionuț Popa, Florin Cardoș și Andrei Ostrovanu care se va lupta în duelul principal al competiției de anul acesta.
Prin susținerea și organizarea de evenimente sportive în Maramureș, executivul Consiliului Județean dorește să încurajeze și să promoveze practicarea sporturilor în rândul tinerilor și adoptarea unui stil de viață activ și sănătos, iar pe de altă parte, să contribuie activ la dezvoltarea turismului în județul Maramureș, prin promovarea în țară și în străinătate.
În cadrul conferinței de presă pe tema organizării acestui eveniment sportiv, Ionel Bogdan, președintele administrației județene, a declarat că este foarte importantă realizarea de astfel de evenimente în Maramureș, iar faptul că a 12-a ediție a competiției ”Dynamite Fighting Show” se organizează în Baia Mare va avea un impact important asupra dezvoltării turismului în Maramureș. ”Ne dorim ca în județul Maramureș, iubitorii de sport să beneficieze de competiții care să pună pe primul plan județul Maramureș. Pentru noi este important ca fiecare eveniment pe care îl finanțăm să aducă plusvaloare județului Maramureș, fie că vorbim de promovarea județului, fie că vorbim de turiști care vin în Maramureș. Finanțăm și alte tipuri de evenimente sportive și ne dorim să dezvoltăm cât mai mult sportul în județul Maramureș.”, a declarat Ionel Bogdan, președinte CJ Maramureș.
Prezent la conferința de presă de astăzi, Cătălin Moroșanu, președintele Federației Sporturilor de Contact, a declarat: ”Ne bucurăm foarte mult că evenimentul ”Dynamite Fighting Show” a ajuns și în acest tărâm frumos al României, Maramureșul. Este o provocare pentru noi să organizăm această competiție aici și încercăm să facem o gală care să aibă un impact pozitiv asupra cetățenilor din orașul Baia Mare și din județul Maramureș.”
Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș
About author
You might also like
Ce se ARUNCĂ în CANALIZARE: șervețele umede, pamperși, articole de igienă personală, lenjerie intimă, ambalaje din carton sau plastic, uleiuri, grăsimi sau substanțe chimice!
În magazine există spre vânzare numeroase șervețele umede, mai mult sau mai putin biodegradabile, însă sunt necesare semne de avertizare clare pentru a informa oamenii asupra acestui aspect – BIODEGRADABIL.
Baia Mare – RESTRICȚII de CIRCULAȚIE prilejuite de Campionatul Național de Rally Sprint – 19 octombrie 2024
Municipiul Baia Mare anunță închiderea circulației pe Bulevardul Unirii, pe tronsonul cuprins între Bulevardul Republicii (fără sensul giratoriu) și Bulevardul Traian, împreună cu parcările din fața fostului sediu BCR și
Ionel Bogdan, PNL: Construim drum de legătură între Bozânta Mică și Bozânta Mare!
Am nevoie de ajutorul vostru! Să ducem împreună vestea bună de astăzi mai ales la maramureșenii care locuiesc în Bozânta Mică, respectiv în Bozânta Mare: construim drum de legătură între
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!