CORONAVIRUS. Prefectul de Maramureș ține la SECRET 3 LOCAȚII pentru CARANTINARE în Maramureș! Au fost SUSPENDATE deplasările în Italia a mai multor elevi. Află situația din județ
Prefectul de Maramureș, Nicolae-Silviu Ungur ne-a transmis de câteva minute, în calitate de președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Maramureș mai multe informații cu măsurile “de precauție pentru prevenirea și limitarea unor posibile îmbolnăviri cu Coronavirus”.
Cel mai interesant aspect este acela că s-au identificat trei locații ca spații pentru carantinarea persoanelor care se întorc de peste granițe dar, în mod misterios, ni se refuză, pentru o informare corectă a cetățenilor, date cu privire la identitatea spațiilor și a localităților unde au fost identificate.
Ni se spune totuși, fără nicio explicație, că Spitalul Județean Baia Mare nu este unul dintre aceste spații. Desigur, ne putem gândi și la faptul că specific pentru astfel de afecțiuni este Spitalul de Boli Infecțioase, dar nici acesta nu ca spațiu de carantinare ci doar de testare și eventual pentru tratament.
Prefectul și CJSU vor ca lumea să reacționeze calm la informațiile date la cacealma, fapt care demonstrează că autoritățile maramureșene bâlbâie la cea mai mare provocare a lumii medicale mondiale în această perioadă.
Detectivul de Presă ȘOC! le cere parlamentarilor de Maramureș să intervină și să lămurească situația.
Vom reveni cu amănunte. Iată textul integral primit de la CJSU Maramureș:
“ Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Maramureș s-a reunit în ședință extraordinară, în această seară, și având în vedere situația cazurilor de îmbolnăvire din Italia au fost dispuse următoarele măsuri: au fost identificate și stabilite trei locații ca spații corespunzătoare pentru carantinare.
Prin Hotărârea nr. 1 a CJSU s-a dispus amânarea deplasării în Italia a elevilor și cadrelor didactice din unitățile de învățământ maramureșene, pe o perioadă de 30 de zile, implicate în proiecte educaționale cu instituții/unități de învățământ din această țară, a precizat prefectul Nicolae-Silviu Ungur.
De asemenea, am stabilit să discutăm, în sistem de videoconferință, cu autoritățile administrației publice locale pentru a cunoaște situația maramureșenilor plecați la muncă în Italia, dar și pentru a le transmite recomandările specialiștilor cu privire la prevenirea și limitarea unor posibile îmbolnăviri. Am luat măsurile necesare pentru a fi informați încă de la intrarea în țară, despre sosirea în județ a maramureșenilor/cetățenilor care vin sau au tranzitat zonele afectate de această boală din Italia.
NU se transmite prin AER!
Conform informațiilor primite de la medici, Coronavirusul nu se transmite prin aer, se transmite prin contactul la nivelul suprafețelor, prin picăturile de tuse ajunse pe față, gura, nas, ochi. Dacă o persoană bolnavă tușește și ajung picături, de exemplu, pe butoanele unui lift sau pe un scaun, ori pe o masă, cine va atinge aceste suprafețe cu mâna și apoi își va atinge fața, gura, ochii, va fi infectat.
Simptomele specifice infectării cu Coronavirus sunt următoarele: febră, tuse (de obicei seacă) și dificultate în respirație care apare după o săptămână. Este o boală care durează destul de mult, peste o săptămână, iar persoanele care suferă de această boală nu prezintă rinoree (scurgeri de materii fluide nazale), strănut sau durere în gât.
Perioada de incubație a Coronavirusului este între 2-14 zile, dar de puțin timp se sugerează că ar fi chiar de 24-27 zile. În această perioadă fără simptome omul este contagios și răspândește virusul.
IGIENA mâinilor, foarte IMPORTANTĂ!
Virusul rezistă timp de aproximativ o săptămână la temperaturi sub 20 grade Celsius, iar mai apoi la peste 25-30 grade Celsius este distrus. Virusul nu este rezistent la săpun, la dezinfectanți comuni, precum alcoolul medicinal. În acest context, igiena mâinilor rămâne foarte importantă. Medicii recomandă cetățenilor să nu mănânce fără a se spăla pe mâini. Mâncarea ambalată devine în această situație cea mai sigură.
ATENȚIE la PÂINEA neambalată!
O atenție deosebită trebuie acordată și pâinii neambalate. Cetățenii trebuie să aibă la ei șervețele umede dezinfectante, mai ales dacă nu au posibilitatea de a se spăla pe mâini. Este important să fie curățate cât mai des suprafețele cu alcool sau alte dezinfectante. Persoanele trebuie să acorde o atenție sporită la deplasarea cu mijloacele de transport în comun, în magazine, restaurante, la muncă. Se recomandă ștergerea telefonului și a altor mijloace de comunicare electronică, mai ale a tastaturii, deoarece de obicei aceste obiecte sunt folosite des și se murdăresc repede.
CU mască sau FĂRĂ mască?
Folosirea și purtarea măștii de protecție ajută persoanele bolnave pentru a nu răspândi boala mai departe. Medicii recomandă să fim atenți cu persoanele care se întorc din Italia. Ca măsură de precauție este bine să evitați întâlnirea cu acestea pentru o perioadă de două săptămâni. În conformitate cu prevederile legislației în vigoare, persoanele care sosesc în România din localitățile afectate din regiunea Veneto și din provincia Lodi/Lombardia sau care au călătorit în aceste localități în ultimele 14 zile, trebuie să stea după intrarea în țară în condiții de izolare/carantină timp de 14 zile.
Aceste măsuri sunt similare cu cele aplicate de autoritățile italiene. Cele mai afectate persoane de Coronavirus sunt cele în vârstă și cele cu boli asociate, aproximativ 80%. Cele mai afectate țări cu cazuri în creștere sunt China, Coreea de Sud și recent Italia. Persoanele de la noi din țară aflate în izolare sau în carantină nu sunt bolnave, ci doar persoane cu suspiciune de boală. Un exemplu de bună practică este al cetățeanului din localitatea Negreia. Acesta s-a autoizolat, a fost monitorizat permanent de către medici, a respectat indicațiile personalului medical, fiind clinic sănătos și urmează să fie eliminată măsura medicală.
Menționăm că Spitalul Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare nu este locație de carantină și că în această unitate medicală nu sunt amenajate camere/spații speciale.
Prin precauție, prevenire, respectarea și îmbunătățirea măsurilor de igienă putem să ne protejăm cel mai bine și să evităm îmbolnăvirea cu Coronavirus.
Facem apel la cetățeni să dea dovadă de responsabilitate în respectarea măsurilor recomandate de medici și îi rugăm să păstreze un climat de calm, astfel încât să dea posibilitate autorităților și personalului medical să poată gestiona situațiile de urgență”.
(Titlurile aparțin redacției)
About author
You might also like
Romeo Dobocan, director ADI Deșeuri: Străzile care vor intra în MONITORIZARE în saptămâna 29 august-2 septembrie. Poliția Locală dă SANCȚIUNI!
De azi, 29 august, începem a două săptămână de monitorizare a separării la sursă a deșeurilor menajere. Vom combina controalele din zona de case din Baia Mare cu cele din
REPARAȚII în jurul conductei de gaz. DORIS Călăuz, implicată în REZOLVAREA sesizărilor cetățenilor Băii Mari (II)
Un grup de cetățeni s-au adresat consilierului municipal Baia Mare, Doris Călăuz cu o nouă sesizare. Este voorba de necesitatea reparării defecțiunilor create, atât drumului public cât si zonei aferente,
A FOST EXTERNAT pacientul de 52 de ani, care a beneficiat de prima operație pe cord deschis în județul Maramureș, la Spitalul Județean de Urgență Baia Mare
La începutul lunii decembrie medicii de la SJUBM au operat pe cord deschis un pacient cu infarct miocardic. Bărbatul de 52 de ani s-a prezentat în UPU cu infarct
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!