sfara tours orizontal va ureaza un 2021 plin de calatorii!

Cristian Niculescu-Țâgârlaș: ”Am participat împreună cu specialişti străini la o conferinţă internaţională având ca temă felul în care se pot îmbunătăţi mijloacele de prevenţie şi de combatere a traficului de persoane pentru exploatare sexuală, prin implementarea de politici publice comune la nivel european”

Cristian Niculescu-Țâgârlaș: ”Am participat împreună cu specialişti străini la o conferinţă internaţională având ca temă felul în care se pot îmbunătăţi mijloacele de prevenţie şi de combatere a traficului de persoane pentru exploatare sexuală, prin implementarea de politici publice comune la nivel european”

În centrul dezbaterilor desfășurate la Palatul Parlamentului se află Directiva europeană antitrafic iar pe parcursul discuțiilor a fost menționat faptul că atât România, cât si Suedia, ţară care deţine preşedinţia Uniunii Europene, sunt de acord cu necesitatea luării unor măsuri ferme vizând revizuirea Directivei europene antitrafic iar ambasadoarea Suediei la Bucureşti, Therese Hyden, a subliniat că revizuirea Directivei constituie o prioritate în perioada mandatului său.

”În  Senat am militat pentru combaterea traficului de persoane prin înăspirea pedepselor, cu o largă majoritate de voturi fiind adoptată propunerea legislativă de modificare a Codului penal potrivit căreia sclavia, traficul de persoane, traficul de minori, proxenetismul, agresiunea sexuală, tortura şi pornografia infantilă sunt incluse în categoria infracţiunilor imprescriptibile” a menționat Cristian Niculescu-Țâgârlaș.

În același context, senatorul liberal a participat și la un prânz de lucru la reședința Ambasadorul Marii Britanii în România, Andrew Noble,  întâlnire organizată cu ocazia vizitei în România a doamnei Sarah Dines, membră a Parlamentului Regatului Unit. Agenda discuțiilor a vizat tema protejării copiilor, victime ale abuzului sexual și ale violenței în familie, precum și protecția femeilor abuzate, care reprezintă un segment extrem de vulnerabil în societatea românească. Parlamentarii români prezenți împreună cu ministrul justiției Cătălin Predoiu, au subliniat necesitatea corelării politicilor publice din domeniu între România și Marea Britanie, astfel încât echipe mixte de polițiști din România și din Marea Britanie să aibă posibilitatea de a colabora cu mai multă eficiență pentru rezolvarea cazurilor complexe existente în domeniu.

”În ceea ce privește legislația, pe parcursul discuțiilor am constatat că Senatul României a adoptat deja legi importante care vizează protecția minorilor și îmi exprim convingerea că aceste legi vor fi cât mai curând adoptate și de către Camera Deputaților, pentru a deține o legislație adaptată la normele europene capabilă să protejeze pe deplin persoanele vulnerabile în fața abuzurilor” a concluzionat Cristian Niculescu-Țâgârlaș –  președintele Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări din Senatul României

Cristian Niculescu Țâgârlaș, senator PNL Maramureș

Previous DNA. ȘPAGĂ uriașă și TRAFIC de INFLUENȚĂ. Două persoane au fost REȚINUTE
Next Ionel Bogdan: Avem semnat contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor la noul terminal al Aeroportului Maramureș

About author

You might also like

Politica 0 Comments

Primarul Ioan Stegeran s-a alăturat echipei liberale

Unul dintre cei mai destoinici și mai performanți primari ai Maramureșului, Ioan Stegeran, prim-edilul comunei Fărcașa, s-a alăturat, din 6 februarie, echipei liberale maramureșene. Ne bucură opțiunea sa, îi urăm

Politica 0 Comments

Cornelia Negruț, președinte ALDE Maramureș: “Avem nevoie de o dezbatere națională pe tema DEFĂIMĂRII”

ALDE a susținut întotdeauna libertatea de exprimare a cetățenilor, ea fiind un element esenţial al unui stat democrat. Însă, libertatea de exprimare trebuie să fie însoțită și de o anumită

Actualitate 0 Comments

BPJ al PNL Maramureș, UNANIMITATE în susținerea lui Nicolae Ciucă pentru PREZIDENȚIALE

În cadrul ședinței Biroului Politic Județean PNL Maramureş am votat în unanimitate susținerea candidaturii președintelui Nicolae Ionel Ciucă la alegerile prezidențiale din această toamnă. A fost un vot responsabil pentru

0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!

Leave a Reply