Daniela Onița-Ivașcu, aleasă SECRETAR REGIONAL Nord-Vest al Curții de Onoare și Arbitraj PNL
La Curtea de Onoare de Arbitraj a PNL au fost noi alegeri. Avocatul Daniela Onița-Ivașcu de la Sighet, unul din cei 24 de membrii ai Curții a fost alesă într-o nouă funcție, acea de secretar regional pentru zona Nord-Vest. Vicepreședinte regional pe zona Nord-Vest a fost aleasă av. Diana Morar din Bistrița. Cele două avocate vor coordona toate Curțile de Arbitral ale PNL din această zonă a țării. Reamintim că avocata Ivașcu a fost aleasă în Curte a opta, cu un număr extraordinar de voturi, 1066 în condițiile în care Cristian Bușoi în lupta cu Ludovic Orban a obținut un scor rușinos de doar 952 de voturi la 3518 voturi pentru Orban.
Adi RUSU
About author
You might also like
Deputatul PSD Gabriel Zetea a efectuat vizite de lucru la primăriile din Maramureș
Deputatul PSD Maramureș, Gabriel Zetea a avut o agendă plină la finalul acestei săptămâni, deplasându-se în teritoriu, la o parte dintre primarii social-democrați, pentru a discuta despre proiectele de dezvoltare
Copiii noștri au nevoie de condiții sigure în școli, nu de politică!
Disperarea liberală să prindă ciolanul nu mai are limite. Guvernanții împart funcțiile de conducere din învățământul de stat, în loc să fie preocupați să pregătească începerea noului an școlar în
GRATUITATE pentru PENSIONARI: Proiect de lege pentru decontarea costurilor pentru ADEVERINȚELE de VECHIME
Pensionarii care au solicitat acte pentru a-și dovedi vechimea în muncă s-au confruntat cu costuri mari, de sute sau chiar mii de lei, pe care nu și le pot permite
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!