MUȘAMALIZEAZĂ cazul “Directoarea de la Budești”? Detectivul, INTERZIS la CONFERINȚA de Presă a ISJ Maramureș
Detectivul de Presă ȘOC! investighează posibilele infracțiuni în cazul numirii prin concurs al directoarei Maria Ciceu de la Școala Gimnazială din Budești. Am făcut o sesizare în acest sens conducerii Inspectoratului Școlar Județean dar și ministrului Liviu Marian Pop. Niciun răspuns. Nicio implicare. Nicio anchetă internă. La inspectorat, pe linie, pesediști. Primarul din Budești, pesedist. Ministrul, pesedist. Oare șefii Parchetului de pe lângă Judecătoria Maramureș știu de acest caz? O să-i informăm noi. Alte informații explozive care arată cât de putred este sistemul educațional și ce se poate face la nivel atât de mic cu implicații atât de mari, urmează să vă prezentăm în curând. Până atunci, purtătorul de cuvânt al ISJ, prof. Adriana Meșter mimează o colaborare cu Detectivul de Presă ȘOC! și ne duce cu preșul iar inspectorul general, prof. Ana Moldovan a dat ordin ca Detectivul de Presă ȘOC! să nu fie invitat la conferința de presă de azi unde am fi putut lămuri lucrurile. Dar mușamalizarea cazului e parcă prins în strategia de guvernare locală a PSD. Dacă-i bal, bal să fie. Toamna se numără și dosarele.
Detectivul de Presă ȘOC!
Citește și:
About author
You might also like
E oficial! Ne întoarcem la teatru! 4 SPECTACOLE în PREMIERĂ pentru adulți și copii
Dragii noștri spectatori, Restricțiile privind organizarea de spectacole la teatru au fost ridicate. Pentru început, așa cum am anticipat, ne vom întâlni pe scena din curtea teatrului nostru. Sperăm ca
Consiliul Județean a acordat Anei Blandiana titlul de cetățean de onoare al județului Maramureș
Consiliul Județean Maramureș a votat, în cadrul ședinței de astăzi, acordarea titlului de cetățean de onoare Anei Blandiana, președintele Asociației Fundația Civică, pentru implicarea în realizarea Memorialului Victimelor Comunismului și
INTERVENȚIE chirurgicală COMPLEXĂ la Spitalul Județean ”Dr. Constantin Opriș”
Doi medici specialiști în chirurgia artroscopică, dr. Răzvan Marian Melinte, medic primar Ortopedie-Traumatologie și doctor în medicină, și dr. Dan Zolog Șchiopea, medic specialist Ortopedie-Traumatologie de la centrul universitar din
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!