Dacă săptămâna trecută vorbeam despre diplomația prieteniei prin prisma misiunii senatorului maramureșean Cristian Niculescu Țâgârlaș pe Coridorul de Mijloc (vezi aici), astăzi aducem în prim-plan un alt exemplu, unul în care dramatismul războiului se împletește cu responsabilitatea solidarității.
O delegație parlamentară românească, din care a făcut parte și deputatul maramureșean Brian Cristian, alături de Nicolae-Miroslav Petrețchi, președintele Grupului parlamentar de prietenie cu Ucraina, și de Ioan Bălan, vicepreședintele Comisiei pentru politică externă, a vizitat recent Ucraina, cu opriri la Ismail, Odesa, Mykolaiv și Kiev.
Dincolo de protocolul întâlnirilor oficiale, experiența a scos la iveală o realitate pe care cifrele și știrile nu reușesc să o transmită pe deplin: fragilitatea vieții trăite la marginea frontului.
Delegația s-a deplasat în vehicule blindate, un detaliu care spune totul despre pericolul constant. Orașele vizitate poartă urmele bombardamentelor, infrastructura e grav afectată, iar sirenele și adăposturile subterane au devenit parte a rutinei zilnice. Pentru locuitorii acestor regiuni, fiecare zi poate fi ultima și totuși oamenii continuă să muncească, să își crească copiii, să reziste. Această tenacitate dă măsura adevărată a forței unui popor aflat în luptă pentru supraviețuire.
Însă dincolo de ziduri prăbușite și drumuri crăpate, adevăratul preț al războiului se citește în ochii copiilor. Aproape 3 milioane dintre ei au nevoie urgentă de ajutor umanitar, în timp ce alți 3,5 milioane trăiesc în lipsuri grave.
Peste 2.400 au fost uciși sau răniți, iar mai bine de 19.000 de copii au fost răpiți și deportați în Rusia, într-un proces catalogat de experți și organizații internaționale drept crime de război, dacă nu chiar genocid, prin prisma distrugerii identității lor naționale. În plus, doar o mică parte dintre ei, în jur de 565 de copii, au fost repatriați în perioada 2022–2025, prin eforturile organizațiilor umanitare.
La acestea se adaugă 2,5 milioane de copii strămutați, forțați să își părăsească locuințele, și realitatea tulburătoare că un copil din cinci a pierdut o rudă sau un prieten apropiat. Dincolo de aceste statistici se ascunde o copilărie furată, o generație întreagă crescută cu răni nevindecabile și traume psihologice adânci.
În acest context, întâlnirea cu comunitatea românească din Ismail a avut o încărcătură specială. Într-o perioadă în care fragilitatea este cuvântul de ordine, preocuparea pentru educația în limba română și păstrarea identității culturale arată cât de puternice sunt rădăcinile unui neam.
Pentru aceste comunități, sprijinul României nu este doar un gest de curtoazie diplomatică, ci un act vital. Țara noastră are datoria de a transforma solidaritatea în acțiuni concrete: programe educaționale dedicate, burse pentru tinerii din comunitățile românești și parteneriate universitare care să ofere șansa unei dezvoltări durabile.
Pentru Maramureș, miza este și mai mare. Vecinătatea directă cu zona de conflict face ca orice slăbire a frontului ucrainean să se traducă într-un risc imediat pentru siguranța cetățenilor români. Numeroase familii din nordul județului au legături de sânge, culturale și economice peste graniță, iar sprijinul acordat Ucrainei nu este doar o datorie de politică externă, ci și o necesitate comunitară.
În plus, comunitățile maramureșene au demonstrat de la începutul conflictului că știu să fie solidare, organizând ajutoare și primind refugiați, confirmând că diplomația nu se face doar în sălile oficiale, ci și prin gesturi concrete de umanitate.
Diplomația prieteniei are, așadar, mai multe chipuri. Uneori discretă, orientată spre construcții economice și cooperare regională, alteori vizibilă și marcată de dramatismul unui război. În ambele ipostaze, mesajul rămâne același: a fi alături de alții înseamnă a-ți apăra propriul viitor.
Partajează acest conținut:
