BREAKING NEWS

DNA primește acces direct la platforma fondurilor europene. Protocol semnat cu Ministerul Investițiilor

Procurorii anticorupție vor avea acces direct la datele proiectelor finanțate din fonduri europene, după ce Direcția Națională Anticorupție și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene au semnat un protocol de colaborare.

Documentul permite procurorilor DNA să consulte direct platforma națională MySMIS2021/MySMIS2021+, sistemul informatic prin care sunt gestionate proiectele finanțate din fonduri europene.

Conform protocolului, procurorii vor putea verifica informații privind beneficiarii, contractele încheiate, stadiul implementării, indicatorii asumați sau fluxurile financiare aferente proiectelor. De asemenea, MIPE va putea comunica înscrisuri care pot constitui mijloace de probă în dosarele instrumentate de DNA.

Accesul direct la platformă oferă anchetatorilor posibilitatea de a urmări în timp real traseul complet al fondurilor, de la momentul contractării până la efectuarea plăților, facilitând astfel investigații mai operative.

Autoritățile precizează că consultarea datelor se va realiza cu respectarea strictă a normelor legale privind protecția datelor și securitatea informațiilor.

Prin acest protocol, DNA își consolidează cooperarea interinstituțională și își întărește capacitatea de verificare a modului în care sunt utilizate fondurile europene.

Partajează acest conținut: