Elevii Liceului „Ep. Dr. Alexandru Rusu” din Baia Mare au obținut rezultate remarcabile la etapa județeană a Olimpiadei de Biologie „George Emil Palade”, confirmând nivelul ridicat de pregătire și interesul constant pentru performanță în educație.
Sub coordonarea profesorului Amalia Ardelean, elevii s-au remarcat prin cunoștințe temeinice și implicare, reușind să obțină mai multe distincții. Morășan Dominic, elev în clasa a VIII-a, a fost recompensat cu Premiul II. La clasa a V-a, Krompaczki Mihaela Maria a obținut Premiul II, Csakay Iris Adelheid – Premiul III, iar Podină Gabriel și Pop Gomoiu Albert au primit mențiuni.
Rezultatele obținute reflectă efortul susținut al elevilor, dar și sprijinul cadrelor didactice implicate în pregătirea acestora. Conducerea unității de învățământ a transmis felicitări elevilor premiați și le-a urat succes în continuarea parcursului academic și competițional.
Partajează acest conținut:

