Doru Dăncuș: Demolarea zidului de pe strada Horea a fost cel mai “fierbinte” subiect dezbătut la conferința ASSOC
Demolarea zidului de la blocurile sociale de pe strada Horea a fost cel mai “fierbinte” subiect dezbătut la conferința “Omul bun și viața bună în asistența socială”, care ne-a adunat laolaltă pe cei care suntem setați să facem bine pentru comunitatea băimăreană.
Profesori universitari și studenți, profesioniști din asistența socială, slujitori ai Bisericii, reprezentanți ai administrației publice și simplii cetățeni, am vorbit despre cum putem să fim sprijin pentru grupurile vulnerabile. Numai împreună putem găsi soluții la problemele pe care le avem în Baia Mare pe plan social! Direcția de Asistență Socială este cea mai grea structura din administrația publică locală pentru că, oricât ne străduim noi să facem bine pentru categoriile vulnerabile, tot timpul apar noi și noi provocări. Din păcate, Statul și autoritatea locală nu au mereu resursele necesare pentru a îndeplini cu celeritate anumite nevoi. Există un vid legislativ în privința finanțării asistenței sociale și, de multe ori, suntem nevoiți să improvizăm.
Avem câteva zone defavorizate asupra cărora avem o situație clară, Pirită, Craica, zona Ferneziu și Cuprom. Am avut un parteneriat între autoritatea locală și ASSOC în urmă cu 10 ani de zile, prin care ne-am propus să rezolvăm problema. Din păcate, nu am reușit și suntem nevoiți să reînoim parteneriatul, de această dată mult mai asumat. Avem noroc, însă, cu președintele ASSOC, Florian Sălăjeanu cate este unul dintre cei mai sufletiști oameni din aceasta regiune a României și pe care ne putem baza necondiționat. Împreună, trebuie să facem ceva cu această parte a comunității noastre. Soluții am identificat împreună, însă, și aici, contextul legislativ și administrativ ne-a adus în punctul în care nu am reușit să punem încă în practică, cu toată bunăvoința tuturor.
Comunitatea de la Cuprom locuiește pe un domeniu privat. Ar fi fost bine să avem deschidere din partea unor agenți economici, care să ne fi pus la dispoziție spații pe care noi să le transformăm în locuințe sociale. Nu am reușit. Am reușit, însă, ceva mult mai important: membri comunității de aici știu astăzi ce înseamnă medic de familie, loc de muncă și acces la școală pentru copii. Datorită colegilor mei și a organizațiilor neguvernamentale, peste 90% din copiii de aici sunt școlarizați și aproape toți membri comunității beneficiază de servicii medicale. Am reușit să includem cu succes adulții de aici pe piața forței de muncă. Sunt convins că putem face mai mult și, asta, înspre binele întregii comunități băimărene.
Am identificat mecanisme prin care putem să ne asumăm o finanțare pentru a construi locuințe sociale. Avem deja studiul de fezabilitate finalizat pentru proiectul care se ridică la peste 20 de milioane de lei pentru construirea de noi locuințe sociale, destinate unui număr de 500 de persoane. Se deschid anumite axe de finanțare și noi vom depune acest proiect pentru care lupt din răsputeri și, astfel, vom asigura condiții decente pentru mulți dintre cei nevoiași.
Dacă tot ne-am adunat împreună cei care facem bine pentru oameni, am abordat cel mai sensibil subiect din zona Cuprom: sentința care ne obligă să demolăm gardul de la blocurile sociale de pe strada Horea. Chiar dacă toți, mai ales cei care locuiesc acolo vedem utilitatea acestui gard, în fața justiției nu putem negocia. Avem termen să demolăm până la sfârșitul lunii iunie. Am discutat cu reprezentanții asociațiilor care au câștigat acest proces să vedem dacă nu îi putem convinge despre utilitatea acestui gard. Din Baia Mare, nimeni nu dorește să se dărâme gardul. Dacă nu vom avea parte de înțelegere și aceste persoane din exterior nu vor înțelege că acel gard protejează atât copiii care locuiesc în zonele respective cât și participanții la trafic, atunci vom dărâma gardul. Vom planta în locul lui un gard viu. Poate acesta nu va fi considerat discriminatoriu.
Că o notă personală, nu am crezut că va veni momentul să conferențiez în fața foștilor mei profesori sau că voi spune cuvinte se învățătură în fața unor fețe bisericești. Destinul m-a adus în această situație și, în calitate de primar interimar, le-am vorbit celor prezenți ca un om care și-a asumat această onorabilă responsabilitate de a lucra împreună cu ei pentru o viață mai bună.
Mulțumesc colegilor mei de la Direcția de Asistență Socială care muncesc zi noapte, oameni buni, empatici, care sunt convins că au mereu sentimentul datoriei împlinite. Îi mulțumesc colegului meu Marius Tămășan pentru suportul oferit și pentru dedicarea sa și sunt convins că vom colabora la fel de bine cu am reușit cu doamna director Diana Hîrb, care în acest moment trăiește o frumoasă etapă familială și pentru o scurtă perioadă va pune accent pe creșterea copilașului cu care Dumnezeu a binecuvântat-o.
Mulțumesc reprezentanților Bisericii care ne dovedesc că nu vindecă doar suflete, ci și trupuri prin hrana pe care o asigură constant nevoiașilor și prin misiunile sociale pe care le îndeplinesc cu sfințenie. Mulțumesc profesorilor universitari care ne sunt sursă de inspirație, și nu în ultimul rând mulțumesc fiecărui om de bine cu care, împreună, vom face o viață mai bună în Baia Mare.
About author
You might also like
”Guvernanții, mereu cu un pas în spatele pandemiei de COVID-19”
Un an de pandemie în România se contabilizează în criza paturilor ATI, în lipsa tratamentului pentru bolnavii cronici, lipsa medicamentelor esențiale, iar Guvernul este la fel de arrogant și ineficient
Călin Bota: OPRIM ȚEPELE IMOBILIARE
Îi solicităm președintelui PSD, Marcel Ciolacu, să le ceară colegilor săi din Camera Deputaților să voteze în regim de urgență proiectul de lege depus de parlamentarii PNL încă din 2019,
Cum se PREPARĂ apa? TUR virtual panoramic 360 grade, din cadrul Stației de tratare a apei și a Laboratorului de apă potabilă de la Vital
S.C. VITAL S.A. vă propune o incursiune inedită, dar în același timp reală în lumea fascinantă a preparării apei potabile. Așezați comod în fața calculatorului, puteți să vă bucurați de
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!