Polițiștii Biroului Rutier Sighetu Marmației au depistat în trafic o conducătoare auto aflată sub influența băuturilor alcoolice. Incidentul a avut loc în seara de 14 martie, când polițiștii au oprit pentru control un autoturism care circula pe strada Făget din municipiu.
La volan a fost identificată o femeie în vârstă de 47 de ani, cetățean austriac. În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a indicat o concentrație de 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătoarea auto a fost transportată la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge pentru stabilirea exactă a alcoolemiei. Cercetările continuă sub supravegherea procurorului de caz, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs fapta.
Polițiștii reamintesc că legislația rutieră din România prevede toleranță zero față de conducerea vehiculelor sub influența alcoolului și recomandă conducătorilor auto care circulă în alte țări să se informeze în prealabil asupra regulilor de circulație aplicabile.
Sursa: IPJ MM
Partajează acest conținut:

