Procurorii DIICOT Harghita, împreună cu polițiștii de combatere a criminalității organizate, au destructurat o grupare implicată în contrabanda cu țigări după efectuarea a 32 de percheziții domiciliare în județele Covasna, Harghita și Brașov
La data de 13 martie 2026, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Harghita, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Harghita, Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Târgu Mureș și Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov, au pus în aplicare 32 de mandate de percheziție domiciliară în județele Covasna, Harghita și Brașov.
Acțiunea a avut loc într-un dosar penal ce vizează constituirea unui grup infracțional organizat și contrabandă cu țigarete.
Potrivit anchetatorilor, în luna iulie 2025, în județul Covasna s-a constituit un grup infracțional organizat care urmărea obținerea unor beneficii financiare importante din comercializarea ilegală de țigări.
Gruparea era structurată piramidal și era coordonată de un inculpat care, în prezent, se sustrage urmăririi penale. Acesta avea rolul de a procura țigările provenite din contrabandă și de a supraveghea activitatea de distribuție.
Pe un nivel inferior al rețelei se aflau alți doi inculpați care se ocupau de depozitarea, transportul și distribuirea țigărilor către diferiți cumpărători.
În timpul investigațiilor, anchetatorii au identificat și mai multe persoane suspectate că au cumpărat cantități importante de țigări, pe care ulterior le-au revândut către beneficiari finali.
Probele administrate au arătat că, atunci când un client cumpăra cantități mai mari, de regulă cel puțin un bax, țigările erau procurate fie direct de la liderul grupării, fie prin intermediul celor doi inculpați.
Activitatea infracțională era desfășurată într-o manieră conspirată. Membrii grupării evitau, în majoritatea cazurilor, utilizarea mijloacelor de comunicare, iar întâlnirile erau stabilite direct.
Predarea țigărilor se făcea în diverse locații din municipiul Sfântu Gheorghe, iar marfa era depozitată în autoturisme aparent abandonate în diferite zone. Aceste autovehicule erau mutate periodic pentru a evita atragerea atenției.
În urma perchezițiilor, anchetatorii au ridicat aproximativ 64.500 de țigarete, sumele de 27.120 de lei și 6.000 de euro, un pistol cu aer comprimat, 15 butelii CO2, 65 de bile de cauciuc, dispozitive de stocare a datelor și alte mijloace de probă.
Procurorii DIICOT Harghita au dispus reținerea a doi inculpați, membri ai grupării infracționale.
La data de 14 martie 2026, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Harghita a dispus arestarea preventivă a unuia dintre inculpați pentru 30 de zile, iar față de cel de-al doilea inculpat a fost luată măsura controlului judiciar.
Acțiunea a fost realizată cu sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Harghita – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Serviciul de Investigații Criminale și Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, precum și al polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.
La activități au participat și jandarmii Grupării de Jandarmi Mobile „Burebista” și ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Harghita.
Pe parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Sursa: DIICOT
Partajează acest conținut:

