Două cazuri grave de încălcare a legislației rutiere au fost constatate de polițiștii maramureșeni, fiind întocmite dosare penale pentru conducere fără permis și încredințarea unui vehicul unei persoane fără drept de a conduce.
Primul incident a avut loc în Baia Mare, în jurul orei 08:30, pe strada Cuza Vodă. Polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 44 de ani, iar în urma verificărilor au constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. De asemenea, autoturismul i-ar fi fost încredințat de pasagera din dreapta, o femeie de 42 de ani, care ar fi știut că bărbatul nu are dreptul de a conduce.
Un al doilea caz a fost înregistrat la Vișeu de Sus, în 28 martie, în jurul orei 17:20. Polițiștii au observat un autoturism pe strada Vinului, unde conducătorul auto și pasagerul din dreapta au făcut schimb de locuri în timpul deplasării. În urma verificărilor, s-a stabilit că un bărbat de 48 de ani i-ar fi încredințat autoturismul fiului său de 14 ani, care a condus pe drumurile publice fără permis.
În ambele situații, polițiștii au întocmit dosare penale pentru conducerea unui vehicul fără permis și pentru încredințarea unui autovehicul unei persoane despre care se știe că nu deține permis de conducere.
Reprezentanții poliției reamintesc participanților la trafic importanța respectării legislației rutiere și a indicațiilor polițiștilor, subliniind că astfel de fapte pun în pericol siguranța publică. Acțiunile de control vor continua pentru prevenirea evenimentelor rutiere și sancționarea celor care încalcă legea.
Sursa: IPJ MM
Partajează acest conținut:

