DSVSA MARAMUREȘ – MĂSURI GENERALE DE PREVENȚIE ÎN FEBRA AFTOASĂ
Febra aftoasă este o boală infectocontagioasă produsă de un virus. Dintre speciile domestice boala afectează bovinele, ovinele, caprinele, porcinele, celelalte specii de animale și omul nu sunt receptive dar pot vehicula și transmite virusul.
Febra aftoasă are o contagiozitate deosebit de mare, după unii cercetători fiind suficient câteva particule virale pentru a produce boala. Boala se manifestă cu febră, înroșirea și inflamarea mucoasei bucale iar apoi cu apariția aftelor (veziculelor) pline la început cu un lichid clar. Veziculele pot apărea la nivelul botului, ugerului, regiunii copitei sau interdigital.
Boala este periculoasă prin pierderile economice, restricțiile comerciale și de circulație extrem de drastice la care zonele afectate sunt supuse.
Având în vedere că după Germania boală a fost declarată și în Ungaria, Centrul Național de Combatere a Bolii a decis interzicerea intrării în țară a animalelor din speciile bovine, ovine, caprine, suine și cabaline provenite din Ungaria sau zona de restricție a Slovaciei. Totodată este interzisă introducerea în țară a cărnii proaspete sau congelate, a laptelui crud sau a produselor din lapte crud, furajelor, paielor, materialului seminal, subproduse, etc. provenite din Ungaria și zona de restricție a Slovaciei.
Pentru a nu introduce virusul în țară populația și operatorii economici trebuie să manifeste o precauție și responsabilitate deosebită.
Nu se va derula nici o operațiune economică sau activități de transport animale vii, produse alimentare, furaje, etc din Ungaria fără a consulta prima dată medicii veterinari oficiali.
Orice caz de îmbolnăvire sau mortalitate la animale va fi raportat de urgență medicului veterinar oficial din zonă.
Facem apel la toată populația și toate instituțiile pentru a manifesta o responsabilitate și precauție maximă, menite să păstreze statusul de indemnitate al României.
DIRECTOR EXECUTIV
DR. CRIȘAN IOAN DĂNUȚ
DIRECȚIA SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR MARAMUREȘ
About author
You might also like
REȚINUT PENTRU DEȚINEREA A 50.000 DE ȚIGARETE NETIMBRATE
La data de 13 august a.c., polițiștii orașului Gătaia, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Deta, au reținut un bărbat, de 35 de ani, bănuit de
Reacţie a Consiliului Superior al Magistraturii, după ce Diana Şoşoacă a afirmat despre procurori că sunt „incompetenţi, inculţi, hoţi, nişte mizerii ordinare” şi comit fapte ”de trădare, corupţie, dosare la comandǎ”
Consiliul Superior al Magistraturii ia atitudine după ieşirea publică a europarlamentarei Diana Iovanovici Şoşoacă în care a criticat dur şi a ameninţat procurorii. Şoşoacă a făcut referire la procurori spunând
Maramureș – Temperaturi scăzute, zăpadă la munte și condiții de drum dificil
Vremea a fost rece. Pe arii extinse au cazut seara si noaptea precipitatii mixte sub forma de lapovita si ninsoare. La munte precipitatiile au fost sub forma de ninsoare. Vantul
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!