sfara tours orizontal va ureaza un 2021 plin de calatorii!

Filip Diana Roxana (ALDE) își PREZINTĂ PROIECTELE pentru Baia Mare

Filip Diana Roxana (ALDE) își PREZINTĂ PROIECTELE pentru Baia Mare

Combaterea violenței

Violența fizică, verbală, izolarea față de prieteni, izolarea față de
societate este o problemă tot mai des întâlnită ce cauzează acte de
violență față de cei din jurul nostru. Familia are nevoie de salvare.
Avem nevoie de consilieri pentru fiecare familie aflată în dificultate.


Violența naște violență. Copilul dacă vede violență în familie va
acționa violent față de toate persoanele pe care le întâlnește. Acest
cerc vicios trebuie întrerupt. Ceea ce vede acasă, copilul va transpune
în societate. Intervenția trebuie efectuată în primul rând asupra
familiei, apoi asupra copilului. Trebuie să facem tot ce putem ca să
salvăm familia, nucleul societății. Dacă nu se poate nicidecum și
ajungem la familii monoparentale, avem soluții în ce privește
consilierea dar și sprijinul practic la nevoile de bază cum ar fi plata
utilităților, rechizite și altele.


Primii care trebuie să ia atitudine sunt asistenții sociali ce urmăresc
comportamentul copiilor.


Promovarea proiectelor de tip ”Stop Violență” în colaborare cu
primăriile și angajatorii locali este un prim pas de conștientizare a
gravității acestei situații.


Periferia orașului
Siguranța și curățenia zonelor periferice a orașului vor fi prioritare
pentru mandatul ce îmi stă în față. Câinii comunitari sunt de asemenea o
problemă. Aceștia trebuie sterilizați, deparazitați și dați spre adopție
iubitorilor de animale. Oamenii ar trebui mai bine să doneze cățeii
decât să îi abandoneze la marginea cartierelor sau orașului. Pe internet
nu e greu să găsim noi stăpâni.


Piața de alimente
Consultarea cu comercianții din cadrul Pieței Centrale poate duce la un
mediu mai atractiv pentru clienți și mai igienic. Cumpărăturile la piață
pot deveni o plăcere odată cu modernizarea acesteia. De asemenea doresc
implementarea unei parcări subterane în zona pieței cu un studiu de
fezabilitate în prealabil, a terenului. Aceasta ar soluționa
supraaglomerarea parcărilor din zonă care blochează traficul în momentul
de față.


Propun pentru dumneavoastră proiecte cât mai aproape de necesitățile
comunității. Contez pe votul dumneavoastră!


Diana Filip, candidat ALDE pentru consiliul local Baia Mare

Previous Ionel Bogdan: Avem tot ce ne trebuie ca să fim un județ puternic și dezvoltat. Dar e nevoie de implicare și viziune
Next Candidații Coaliției pentru Maramureș reprezintă toate păturile și categoriile sociale

About author

You might also like

Politica 0 Comments

Adrian TODORAN e singurul candidat care are CURAJ. Curajul de a SCHIMBA PRIMARUL

Dragii mei, ştiu la fel de bine ca voi, că băimărenii, oameni ce îşi iubesc oraşul în care locuiesc, îşi doresc foarte tare ca municipiul nostru să fie unul de

Politica 0 Comments

Cristian Niculescu-Țâgârlaș: ”A debutat o nouă sesiune parlamentară extrem de importantă pentru România. Avem numeroase priorități legislative, generate de reformele asumate prin PNRR și de nevoia de a asigura echilibrul bugetar-fiscal în următoarea perioadă”

Conform reglementărilor în vigoare, în prima zi a sesiunii parlamentare de toamnă au fost aleşi, în şedinţa de plen a Senatului, membrii Biroului permanent – vicepreşedinţii, secretarii şi chestorii. Propunerile

Politica 0 Comments

Senatorul Cristian Niculescu Țâgârlaș: Moțiunea “România Liberală” este despre dezvoltarea țării

Premierul Florin Cîțu, însoțit de ministrul Lucian Bode, de primarul Emil Boc și de europarlamentarul Daniel Buda, au fost în Maramureș pentru a ne prezenta moțiunea ,,România Liberală,, în baza

0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!

Leave a Reply