BREAKING NEWS

Galeria FOTO: Noapte de foc în București: sute de pompieri au intervenit la un incendiu devastator

Peste 300 de pompieri au fost în prima linie, într-o misiune extrem de dificilă, desfășurată în Capitală.

Noaptea trecută, colegii noștri au intervenit neîntrerupt, în condiții deosebit de periculoase, pentru a stinge incendiul care a cuprins o hală de 3.800 mp, a cărei structură s-a prăbușit.

La operațiune au participat 28 de autospeciale de stingere, iar forțele au fost suplimentate cu efective din turele libere pentru a sprijini efortul celor aflați deja în teren. Pompierii au reușit să limiteze extinderea flăcărilor și să protejeze halele învecinate, cu o suprafață mult mai mare decât cea afectată.

Astăzi, misiunea continuă pentru îndepărtarea elementelor arse și lichidarea focarelor ascunse sub pereții prăbușiți, fiind folosite buldoexcavatoare pentru acces. În prezent, în dispozitiv rămân 10 autospeciale de stingere.

Sursa: ISU București – Ilfov

Partajează acest conținut: