George Achim – „Sita de ceară – Istorii din istoria unui ținut transilvan”. Lansare de carte
De curând, la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” din Baia Mare, în Salonul Artelor a avut loc lansarea volumului „Sita de ceară – Istorii din istoria unui ținut transilvan” aparținând prof.univ.dr. George Achim, directorul Școlii Doctorale de Științe Umaniste al Facultății de Litere din cadrul Universității Tehnice Cluj-Napoca.
Investigația unei lumi dinamice
Această lucrare este rodul unor investigații de teren realizate de George Achim, împreună cu studente și doctorande ale Facultății de Litere( Simina Pop, Ligia Bujor, Felicia Mich, Cecilia Bozga, Andreea Tămășan, Denisa Cărăian), într-un areal foarte bine determinat, acela al graniței de Vest românești, unde se regăsește cu precădere un mixtum compositum de etnii, de culturi, de limbi în care oamenii schimbă semnale culturale, modele civilizaționale. „Cartea este rezultatul investigării unui areal pe teritoriul comunelor Ardud și Beltiug din județul Satu Mare, acolo unde acest mic stup etnic și cultural trăiește în armonie, într-o naturală permeabilitate a schimburilor culturale. Investigația noastră s-a extins pe parcursul a 9 luni, am întâlnit povești, am întâlnit traume istorice, colective. Toate poveștile au fost trecute prin această sită de ceară a memoriei ce păstrează lucrurile într-un panou al nostalgiei, al amintirii.” a dezvăluit George Achim Autorul a subliniat faptul că lucrarea de față nu este o cercetare istorică, ci ea redă o privire subiectivă asupra istoriei și că această cercetare se află la intersecția mai multor genuri: ea este antropologie culturală, istorie orală, istorie a mentalităților, un gen proxim greu de definit. Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” și-a exprimat bucuria găzduirii unui astfel de eveniment cultural, precizând că lucrarea de față, acest experiment este minunat, deoarece mărturiile de viață și interviurile au menirea să releve dimensiuni, întâmplări, atitudini morale care nu se pot întâlni nici în cele mai elaborate tratate de istorie sau de monografii. „Aici este multă imaginație; Stai de vorbă suflet către suflet!”
41 de interviuri
Ioan Mircea Farcaș, decanul Facultății de Litere a adugat: „Din Sita de ceară ies la iveală pagini de istorie orală, de antropologie culturală, de mentalități din zona de miazăzi a județului Satu Mare având două centre puternice: Ardudul și Beltiugul. Într-un areal multietnic constituit din unguri, șvabi, țigani și ceangăi, autorul are un demers temerar, încercând să identifice profiluri și trăsături specifice fiecărui grup. Cele 41 de interviuri redau experiențe dintre cele mai diverse, unele chiar tragice: condiția de copil al războiului rămas fără tată, experiența dramatică a lagărelor de deportare, pierderea agoniselii de-o viață prin obligativitatea înscrierii în colectiv etc.” Publicul a fost destins prin intermediul notelor muzicale, al recitalelor ungurești, șvabești, al omagiului muzical rutenesc oferit de Felicia Vascaliuc și al potpuriului de melodii din Chioar interpretate de Daniel Dan, Grigore Chira și Claudiu Pop. Acest eveniment cultural, impresionant prin dimensiunea abordată a reunit persoane dornice de a descoperi lucruri nemaiauzite despre frumosul spațiu transilvănean, despre identitatea noastră. Lucrarea a apărut cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare, Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare și Fundației Culturale Aesthetis.
Maria-Nicoleta PĂDUREANU
About author
You might also like
Consiliul Județean Maramureș vă invită la cea de-a XIV-a ediție a evenimentului „Crăciun în Maramureș”
Sâmbătă, 17 decembrie, evenimentul de suflet al maramureșenilor revine în Muzeul Satului din Baia Mare. An de an, „Crăciun în Maramureș” reprezintă o dovadă a respectului față de moștenirea culturală
Ionel Bogdan: Pentru 2023 avem un buget orientat spre investiții, în care am crescut cu 62,43% suma alocată dezvoltării
La ultima ședință a Consiliului Județean Maramureș, aleșii județeni au votat proiectul de buget pentru anul 2023, prezentat de Ionel Bogdan, președintele administrației județene. Bugetul pentru anul 2023 este în
Florin -Alexandru Alexe: Echipa condusă de Ioan Mătieș, primarul comunei Mireșu Mare, a reușit să atragă peste 14 milioane de lei pentru două proiecte importante
Proiectul prin care se vor moderniza străzi din satele Mireșu Mare, Dănești, Lucăcești, Iadăra, Remeți și Tulghieș are o valoare de aproape 10.000.000 de lei. De asemenea, a fost semnat
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!