sfara tours orizontal va ureaza un 2021 plin de calatorii!

INCENDIU manifestat la o locuință pe o suprafață de circa 50 mp

INCENDIU manifestat la o locuință pe o suprafață de circa 50 mp

UPDATE

Incendiul a fost lichidat.

ȘTIRE INIȚIALĂ

În această dimineață pompierii Secției Vișeu de Sus au fost solicitați să intervină la o casă din localitate, unde a fost semnalată producerea unui incendiu.


Aceștia s-au deplasat de urgență cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj de prim ajutor SMURD, cu un efectiv de 13 cadre. În sprijin s-au deplasat și pompierii voluntari din orașul Vișeu de Jos.

La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat la locuința, cu o suprafață de circa 50 mp.

O persoană de sex feminin a fost evaluată medical la fața locului și transportată la spital, prezentând atac de panică.

Previous Maramureșul a cucerit publicul la Târgul de Turism al României 2025 – ediția de primăvară
Next Un TÂNĂR de 21 de ani A MURIT pe PÂRTIE la Borșa, Maramureș după ce s-a ciocnit cu un alt schior, de 33 de ani. Cei doi s-au ROSTOGOLIT aproximativ 30 de metri. Ultimul este INTERNAT în spital

About author

You might also like

Actualitate 0 Comments

NU UITAŢI SĂ FOLOSIŢI CENTURA DE SIGURANŢĂ! Ample activităţi ale poliţiştilor rutieri în cadrul acţiunii SEATBELT

În această săptămână, poliţiştii rutieri sunt prezenţi pe mai multe tronsoane de drum şi desfăşoară ample verificări în trafic, în cadrul acţiunii SEATBELT. Cine trebuie să utilizeze centura de siguranţă?

Actualitate 0 Comments

Răspundem CITITORILOR. Bilete și abonamente URBIS de pe telefonul mobil

S.C. URBIS S.A. va ofera posibilitatea achiziției biletelor si abonamentelor direct de pe telefonul mobil prin intermediul aplicatiei 24Pay. Aplicatia 24Pay este un sistem de plata a calatoriei care permite

Actualitate 0 Comments

MEDIO MONTE – SPIRITUL LOCULUI ÎN REPERE IDENTITARE

Consiliul Județean Maramureș prin Muzeul Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» vă invită să sărbătorim împreună Ziua Patrimoniului Mondial UNESCO, vernisând expoziția temporară Medio Monte – spiritul locului în

0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!

Leave a Reply