BREAKING NEWS

Intervenții pe râul Sălaj pentru prevenirea inundațiilor: lucrări pe aproape 8 kilometri în mai multe localități

Lucrările de prevenire a inundațiilor au început în județul Maramureș, pe râul Sălaj, unde angajații Sistemului de Gospodărire a Apelor Maramureș au demarat intervenții de decolmatare și reprofilare a albiei minore, pe o lungime de aproape 8 kilometri, în localitățile Ulmeni, Ariniș și Sălsig.

Intervențiile vizează refacerea secțiunii de scurgere a apei, îndepărtarea depunerilor aluvionare și a vegetației care obturează albia, precum și eliminarea obstacolelor ce pot direcționa apa către maluri, crescând riscul de inundații în zonele locuite.

Potrivit autorităților, albia râului Sălaj prezenta un grad ridicat de colmatare, situație care favoriza acumulările de apă și punea în pericol lucrările hidrotehnice existente, dar și proprietățile riverane. Lucrările aflate în desfășurare urmăresc, totodată, menținerea echilibrului ecologic al cursului de apă și creșterea gradului de siguranță pentru comunitățile din zonă.

Aceste intervenții continuă lucrările realizate în anul 2025, când au fost executate acțiuni similare pe o lungime de 2,7 kilometri ai râului Sălaj, în localitățile Oarța de Jos, Ulmeni, Băsești și Ariniș.

Lucrările de decolmatare și reprofilare fac parte din strategia județeană de prevenire și gestionare a fenomenelor hidrologice periculoase, având ca obiectiv reducerea riscului de inundații și protejarea populației și a infrastructurii locale.

Partajează acest conținut: