sfara tours orizontal va ureaza un 2021 plin de calatorii!

Ionel Bogdan invită partidele din CJ să semneze un Pact de bună guvernare a județului Maramureș

Ionel Bogdan invită partidele din CJ să semneze un Pact de bună guvernare a județului Maramureș

Președintele ales  al Consiliului Județean Maramureș, liberalul Ionel Bogdan, a invitat astăzi partidele care care au reprezentanți în CJ, în baza alegerilor din 27 septembrie 2020, să semneze un Pact de bună guvernare a județului Maramureș, prin care semnatarii se angajează la transparență instituțională și eficiență administrativă.

,,După alegerile din 27 septembrie, Maramureșul are șansa unui nou început, care înseamnă investiții, dezvoltare și o viață mai bună pentru toți maramureșenii aici, acasă. E important ca administrația județeană și administrațiile locale să guverneze la nivel local în baza unor principii, nu a unor negocieri pe funcții și privilegii.”, a subliniat președintele PNL Maramureș, în cadrul unei conferințe de presă.

Președintele ales al  Consiliului Județean Maramureș a precizat că este important ca partidele, prin reprezentanții lor, să se unească în jurul unor proiecte de dezvoltare a județului.

,,Prin votul lor, maramureșenii au decis că Planul lui  Bogdan este cel mai bun plan de dezvoltare a județului și de aceea e important să implementăm proiectele din acest plan. Desigur, orice alte proiecte în beneficiul oamenilor, propuse de celelalte partide din Consiliul Județean, vor fi luate în considerare, pentru că tot ceea ce ne dorim este ca județul nostru să se dezvolte și să nu mai fim pe ultimele locuri în Regiunea Nord Vest la atragerea de bani europeni sau la venitul salarial pe cap de locuitor.”, a declarat Ionel Bogdan.

Liderul liberal a invitat să semneze acest Pact de bună guvernare a Maramureșului toți primarii din județ, partidele reprezentate în Consiliul Județean, precum și partidele aflate în Consiliile locale Baia Mare și Sighetu Marmației, cele două municipii fiind esențiale pentru dezvoltarea județului.

,,Am convingerea că acest Pact va fi semnat de cât mai multe partide reprezentate în viitorul Consiliu Județean, deoarece toți neam angajat în fața maramureșenilor, în campania electorală, că vom susține proiecte care să aducă investiții și un trai mai bun pentru oameni, astfel încât aceștia să nu mai plece în altă țară sau în alt județ. Administrația locală performantă se face cu bani europeni, cu proiecte, cu investiții și am încredere că niciun partid nu dorește să îi dezamăgească pe oamenii care au votat.”, a mai subliniat președintele ales al CJ Maramureș.

Biroul de presă, PNL Maramureș

Iată și textul pactului:

PACTUL PENTRU BUNA GUVERNARE A JUDEȚULUI MARAMUREȘ

Având în vedere opțiunile maramureșenilor exprimate la alegerile locale care au avut loc pe 27 septembrie 2020,

Considerând de datoria noastră să onorăm această încredere printr-o politică ce pune pe primul plan interesele cetățenilor din județ,

Afirmând nevoia organizării rapide a noii administrații județene Maramureș, astfel încât aceasta să poată lua măsuri imediate în beneficiul oamenilor,

Exprimând dorința unei colaborări politice sincere și loiale în cadrul autorității deliberative a județului,

Noi, partidele semnatare, reprezentate în Consiliul Județean Maramureș prin voința alegătorilor din județ, am hotărât să ne asumăm următorul

PACT

  1. Vom susține buna guvernare a județului Maramureș, bazată pe transparență instituțională și eficiență administrativă, pe respectarea legii și pe cheltuirea corectă a banilor publici.
  • Vom sprijini eforturile autorității executive a județului Maramureș, orientate spre îmbunătățirea condițiilor de viață din județ, protejarea locurilor de muncă ale cetățenilor, ocrotirea copiilor și vârstnicilor, atragerea de fonduri naționale și europene în județ.  
  • Vom ajuta, cu tot ceea ce stă în puterea Consiliului Județean Maramureș, la combaterea epidemiei COVID-19 și la măsurile de protejare a populației în actualul context epidemic.
  • Vom contribui la continuarea programelor de dezvoltare a județului nostru aflate acum în derulare, pe criterii strict legate de utilitatea pentru Maramureș și fără niciun partizanat politic.
  • Vom consolida dialogul autorităților publice județene cu cetățenii, cu organizațiile non-guvernamentale și cu mediul de afaceri, cu scopul de a folosi toate resursele publice și private disponibile pentru a dezvolta în continuare Maramureșul.
  • Vom promova colaborarea dintre Consiliul Județean Maramureș și administrațiile publice locale din toate localitățile județului, precum și colaborarea cu Guvernul României, oricare ar fi acesta, în beneficiul tuturor maramureșenilor.
  • Vom promova și susține proiectele din Planul lui Bogdan pentru Maramureș și orice alt proiect care aduce dezvoltare județului și bunăstare pentru maramureșeni.

Avem convingerea că acest Pact este răspunsul corect al clasei politice maramureșene la provocările momentului, oferind cea mai bună cale pentru rezolvarea problemelor curente și pentru progresul județului nostru.

Pactul este deschis spre susținere tuturor primarilor din județ și partidelor din cadrul Consiliilor locale ale Municipiilor Baia Mare și Sighetu Marmației, doi poli esențiali pentru dezvoltarea Maramureșului.  

Baia Mare, 16 octombrie 2020

Ionel Bogdan , Organizația Județeană PNL Maramureș

Previous SCANDAL în PNL Maramureș pe LISTELE pentru PARLAMENTARE. Cu sau fără cel mai ACTIV MEMBRU, Felician Cerneștean? 17 primari se REVOLTĂ
Next Gheorghe Șimon, deputat: POATE ULTIMA IARNĂ PE LEMNE ȘI CĂRBUNI ÎN MARAMUREȘ

About author

You might also like

Actualitate 0 Comments

Forza ZU, vine în Maramu’! Au mai rămas 5 zile până când Baia Mare devine capitala muzicii din România – Ionel Bogdan, președintele Consiliului Judeţean Maramureş

Sâmbătă, punem Baia Mare pe harta marilor festivaluri din țară! Vă aștept să ne bucurăm împreună de cele mai tari hituri ale momentului la Forza ZU, care vine în Maramu’!

Actualitate 0 Comments

Un nou ÎNCEPUT. FII AMBASADORUL MEU! – Vasile Vlașin, Deputat INDEPENDENT

Omul nostru. Vasile VLAȘIN este dedicat comunității, sănătății publice, fiind promotorul unor programe educaționale în domeniul sănătății și siguranței vieții. După nouă ani de voluntariat în acest domeniu, acum el

Actualitate 0 Comments

1,9 MILIARDE DE AMBALAJE RETURNATE

Aproape 2 miliarde de ambalaje au fost colectate prin Sistemul de Garanție Returnare (SGR), introdus de ministrul liberal al Mediului, Mircea Fechet. În doar nouă luni, sistemul a gestionat returnarea

0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!

Leave a Reply