Ionel Bogdan (PNL): “La final de an, vești PROASTE de la GUVERN pentru români”
Veștile guvernului, la final de an, sunt din cele mai proaste pentru români. În vreme ce în declarațiile publice se anunță o bunăstare de invidiat, în realitate lucrurile stau din ce în ce mai prost pentru economie și implicit pentru români.
Salariile din sistemul public au fost înghețate prin hotărâre de guvern, majorarea pensiilor a fost amânată cu nouă luni, iar cei care așteaptă restituirea taxei auto încasată ilegal mai trebuie să aibă răbdare, guvernul amânând până la vară restituirea banilor.
Aceste măsuri arată clar că s-a cam ajuns la fundul sacului și promisiunile nu mai pot fi îndeplinite. Cifrele macroeconomice confirmă realitatea. Deficitul bugetar, după 11 luni, este de 25 de miliarde de lei, o cifră fără precedent din 2011 și până în prezent. Astfel, vorbim de un deficit care a sărit de 2,74% din PIB , față de 1,19 % anul trecut, tot după 11 luni de execuție bugetară.
Deficitul nu s-a dus în investiții capabile să dezvolte economia, a mers către măriri de salarii, către pensii speciale, cheltuieli care vor greva bugetul pe termen lung.
Și, ca și cum nu ar fi fost suficiente aceste vești proaste, în goana după bani, guvernul a adoptat la sfârșitul anului o ordonanță care pune noi taxe pentru companii și bănci, taxe care se vor regăsi curând în prețuri și în dobânzile la creditele bancare.
Incompetența actualei guvernări va afecta pe termen lung dezvoltarea țării, iar primele semne vor apărea în 2019, an în care România trebuie să facă față și sarcinilor legate de preluarea președinției Consiliului UE. Provocări prea mari pentru o guvernare total depășită de responsabilitatea care-i revine.
Ionel Bogdan,
Presedinte PNL Maramures
About author
You might also like
CONCURS DE ALERGARE MONTANĂ – ”RODNEI ULTRA. ODISEEA”
Asociația Club Sportiv Ultra Life în colaborare cu Serviciul Public Salvamont Maramureș organizează prima ediție a competiției sportive ”Rodnei Ultra. Odiseea”. Acest eveniment este un concurs de alergare montană înscris
Ionel Bogdan (PNL): “Nimeni nu îi oprește pe români să se întoarcă acasă, dar responsabilitatea trebuie să fie cuvântul de ordine în aceste vremuri complicate”
Zilele acestea panica a luat locul rațiunii și am auzit multe voci care judecau românii din diaspora pentru că se întorc acasă. Suntem solidari cu românii din Italia, din Spania,
Călin Bota, deputat PNL: Războiul din Ucraina – test pentru solidaritate
În Maramureș, județul pe care îl reprezint în Parlamentul României, trăiește cea mai mare comunitate de ucrainieni din România, peste 30 000 de cetățeni, în jur de 7% din populația
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!