Ionel Bogdan, președinte CJ Maramureș: ACTIVITĂȚI PENTRU COPII TIMP DE PATRU ZILE ÎN MUZEUL SATULUI DIN BAIA MARE
Inocența și bucuria copilăriei sunt celebrate în fiecare an în data 1 Iunie, iar anul acesta avem patru zile pline cu activități dedicate copiilor, care împreună cu părinți, bunici și prieteni se pot bucura de tiroliană, ateliere de pictură, ateliere de confecționare măști, momente artistice, pictură pe față, canto clasic, canto popular, muzică și dansuri populare, basme, concursuri de ghicitori, experimente de științe aplicate, observații astronomice asupra soarelui, lumea mineralelor, prezentare echipamente militare antice, dar și multe alte surprize.
Evenimentul ”1 IUNIE în Satul Copilăriei” se va desfășura în perioada 1-4 iunie 2023, între orele 09:00-18:00, iar intrarea în Satul de pe Dealul Florilor este gratuită în aceste zile.
Așteptăm copii de toate vârstele să vină în Muzeul Satului din Baia Mare, str. Dealul Florilor, nr. 1, și să se bucure de toate activitățile organizate pentru a-i sărbători pe ei și pentru a sărbători frumusețea copilăriei.
Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Maramureș în parteneriat cu Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș, Biblioteca Județeană ”Petre Dulfu” Baia Mare, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale ”Liviu Borlan” Maramureș, Serviciul Județean Salvamont Maramureș, Muzeul Județean de Mineralogie ”Victor Gorduza” Baia Mare, Muzeul Județean de Artă ”Centrul Artistic Baia Mare”, Organizația de Management al Destinației (OMD) Maramureș, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, Muzeul de Științe Astronomice Baia Mare, Ansamblul Național Folcloric ”Transilvania”.
About author
You might also like
Călin Bota: Alături de colegi liberali din zona Codrului, am fost în mijlocul comunității din Ariniș pentru a discuta direct cu cetățenii despre problemele și nevoile lor
Discuțiile directe cu maramureșenii sunt cel mai bun barometru pentru problemele cetățenilor. Primarul comunei Băița de Sub Codru, Bogdan Pop, Vasile Dulf, primarul comunei Asuaju de Sus, consilierii județeni Ioan
ATP Trucks Automobile din Baia Mare anunță lansarea ATP Bus e-UpCity, primul autobuz electric românesc
Baia Mare, 13 mai 2021 – ATP Trucks Automobile, compania românească producătoare de autovehicule de transport rutier și persoane, anunță lansarea pe piață a autobuzului electric ATP Bus e-UpCity. Produsul
Maramureș. La 19 ani, REȚINUT de polițiști pentru UCIDEREA unui CÂINE
În urma apariției în spațiul public a unor imagini în care o persoană agresează un câine, conducerea Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș a dispus efectuarea de verificări, pentru identificarea
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!