sfara tours orizontal va ureaza un 2021 plin de calatorii!

Ionel Bogdan, președinte PNL Maramureș: “Cu profundă tristețe vă anunț că astăzi, domnul Vasile Berci, un liberal care și-a dedicat viața educației, administrației și slujirii comunității maramureșene, va fi condus pe ultimul drum”

Ionel Bogdan, președinte PNL Maramureș: “Cu profundă tristețe vă anunț că astăzi, domnul Vasile Berci, un liberal care și-a dedicat viața educației, administrației și slujirii comunității maramureșene, va fi condus pe ultimul drum”

Profesor de istorie, fost director de școală, fost prefect și deputat al județului Maramureș, domnul Vasile Berci a fost un model de dăruire și profesionalism, un reper moral pentru toți pe care i-a format. Dovada acestui lucru este faptul că, în 2018, școala din comuna Călinești a primit numele său, devenind “Școala Gimnazială Vasile Berci”, un act de înaltă prețuire și respect pentru impactul pe care l-a avut asupra comunității.

“În aceste momente grele, transmit gânduri de alinare familiei îndurerate.

Dumnezeu să îl ierte și să îi ofere odihnă veșnică!”, a transmis Ionel Bogdan, președinte PNL Maramureș.

Biroul de presă PNL Maramureș

Previous AquaStar este primul si unicul parc acvatic cu apă termală din regiunea noastră, dotat cu piscine interioare și exterioare, saune, hotel 4*, restaurant
Next 22 de POMPIERI cu 5 AUTOSPECIALE de stingere au INTERVENIT la un incendiu

About author

You might also like

Actualitate 0 Comments

Ionuț Pîrvu este vicepreședintele PSD Maramureș pe Domeniul Justiție!

Membru al PSD din 1999, Ionut Pîrvu a fost președinte al Organizației de Tineret Baia Mare și vicepreședinte PSD Baia Mare. Consilier local ales pe listele PSD Baia Mare atât

Actualitate 0 Comments

DNA. Adjunct IPJ, TRIMIS în judecată sub control judiciar

          În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 680 din 12 septembrie 2024, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus trimiterea în judecată a inculpaților: PÎRVU

Actualitate 0 Comments

Baia Mare. La INVITAȚIA primarului Cătălin Cherecheș, inventatorul Iuliean Hornet ne-a propus elaborarea planului “Să facem ENERGIE din GUNOIUL nostru”

Zilele trecute, cel mai cunoscut inventator român în viață, Iuliean Hornet, inventatorul Tehnologiei ecoHORNET, dedicată exclusiv surselor regenerabile de energie și valorificării superioare a celei mai abundente bogății a Terrei

0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!

Leave a Reply