
Căderea Guvernului Dăncilă, prin moțiune de cenzură, dă noi posibilități ca peneliștii să ocupe funcții cheie în politică dar și în instituțiile guvernamentale cum ar fi prefecturile de la întreg nivelul țării.
După un guvern și un premier PNL, liberalii au de rezolvat câteva probleme urgente printre care întârziata numire a unui comisar european dar numirea de noi prefecți la nivel național.
În ultimele ore ale aceste seri, mai multe surse din PNL Maramureș vorbesc despre susținerea și propunerea consilierului județean Mihai-Felician Cerneștean, secretar general al liberalilor maramureșeni, pentru funcția de prefect al Maramureșului.
Primari, oameni cheie din forurile de conducere ale PNL Maramureș dar și decidenți de la București au ajuns, se pare, la un numitor comun în ceea ce privește numirea de către viitorul premier în funcția de prefect a lui Felician Cerneștean.
Mihai Felician Cerneștean este printre favoriți și datorită activității intense în lupta electorală recentă, fiind considerat cel mai vizibil penelist din jueț.
Un lucru foarte important este și acela că Mihai-Felician Cerneștean are studiile necesare privind ocuparea unui astfel de post, de înalți funcționari publici.

Detectivul de Presă ȘOC!
Partajează acest conținut:
Publică comentariul