JANDARMII ne AVERTIZEAZĂ asupra locurilor de campare. Nu oriunde putem face picnic
Recomandările jandarmilor maramureșeni cu privire la activitățile de picnic și campare
Jandarmii montani vin în sprijinul cetățenilor care aleg să petreacă acestă minivacanță la munte sau să meargă cu cortul, informându-i că pe raza județului Maramureș activitatea de campare este permisă numai în locurile special amenajate în acest sens și semnalizate corespunzător.
În Munții Rodnei, pe teritoriul județului Maramureș, turiștii își pot amplasa cortul în zona Stației Meteo, la Tarnița la cruce, sub Vârful Repedea, în zona Puzdrelele, între Șaua Gărgălău și Șaua Galațului sau în zona Complexului Turistic Borșa.
Cei care preferă apropierea de municipiul Baia Mare, pot alege zona lacului Nistru și Valea Chiuzbăii. Jandarmii recomandă cetățenilor să țină seama de câteva reguli simple, dar foarte utile:
– să se informeze asupra locului ales și să se asigure că în zonă nu au fost înregistrare apariții ale unor animale sălbatice cum este ursul.
– să consulte prognoza meteo pentru a se echipa corespunzător, iar pe parcursul șederii să își ia toate măsurile necesare pentru a se asigura că sunt în siguranță: lanternă, trusă de prim ajutor, un spray pentru insecte, apă, mâncare etc.
– mâncarea trebuie împachetată într-un ambalaj închis astfel încât să nu răspândească miros și trebuie izolată de cort, agățată într-o creangă de copac astfel încât, dacă animalele sunt atrase de mirosul mâncării, să nu atace cortul, ci să se îndrepte înspre zona cu mâncarea;
Totodată, reamintim cetățenilor că activitatea de picnic și campare este reglementată de Legea nr.54/2012 privind desfășurarea activităților de picnic și prevederile acestor legi trebuie respectate. De asemenea, mulțumim cetățenilor care țin mereu cont de recomandările noastre, dovedind prin aceasta că respectarea legii și atitudinea civică sunt esențiale pentru o conviețuire armonioasă .
Vă dorim un sfârșit de săptămână liniștit!
Jandarmeria Maramureș
About author
You might also like
Am participat la dezbaterea substanțială organizată în cadrul Forumului Liderilor Internaționali, organizat de National Democratic Institute – Florin Alexe, deputat PNL
În cadrul Forumului Liderilor Internaționali, organizat de NDI (National Democratic Institute), am participat la o dezbatere substanțială cu Lordul George Robertson, un renumit politician britanic. Lordul George Robertson a fost
2023 – Noi REGULI de colectare a deșeurilor pentru agenții economici
ADIGIDM nu a acceptat orarele de colectare pentru 2023 întocmite de Drusal pentru agenții economici din cele 31 de UAT-uri din zona 1 de operare. Motivul, operatorul nu a redactat
PNL – Angajament pentru dezvoltarea Maramureșului
Astăzi, candidații PNL pentru Alegerile Parlamentare din 6 decembrie împreună cu Ionel Bogdan, președinte PNL și CJ Maramureș, au semnat Angajamentul pentru Maramureș. Prin acest document, echipa liberală maramureșeană își
0 Comments
No Comments Yet!
You can be first to comment this post!