Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) a finalizat procesul de selecție pentru funcția de director general interimar al Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva, derulat pentru prima dată cu maximă transparență și participare publică.
Postul a fost câștigat de Jean Vișan, inginer silvic cu peste 24 de ani de experiență și doctor în Silvicultură al Universității Transilvania din Brașov. De-a lungul carierei, acesta a coordonat proiecte de regenerare a pădurilor și de modernizare a infrastructurii forestiere, ocupând funcții de conducere atât la nivel central, cât și local în cadrul Romsilva.
La concurs au fost depuse 25 de candidaturi, dintre care 17 validate. Candidații au susținut interviuri în fața Consiliului de Administrație, înregistrările fiind publicate online. Înainte de decizia finală, a fost organizată și o dezbatere publică alături de reprezentanții societății civile, o premieră pentru instituție.
„Aceasta este direcția pe care trebuie să mergem: reguli clare, transparență și responsabilitate în gestionarea patrimoniului forestier al României”, a declarat ministra Mediului, Diana Buzoianu, felicitându-l pe Jean Vișan și subliniind că urmează o perioadă decisivă pentru reforma Romsilva.
MMAP anunță că va continua să promoveze standarde ridicate de integritate și transparență, întărind parteneriatul cu societatea civilă pentru protejarea resurselor naturale ale României.
Partajează acest conținut: