sfara tours orizontal va ureaza un 2021 plin de calatorii!

La PNL Sighetu Marmației. ALEGERI CONTESTATE  LA BUCUREȘTI

La PNL Sighetu Marmației. ALEGERI CONTESTATE LA BUCUREȘTI

Aproape întreg Biroul Politic Local al PNL Sighet dizolvat de CODA Maramureș a formulat o CONTESTAȚIE prin care se cere anularea alegerilor în urma cărora președinte a fost ales Alexandru Oros.

> Avocata Daniela Ivașcu DEZMINTE ACUZAȚIILE lui Marinel Kovacs potrivit cărora nu a predat baza de date către Comisia de Organizare și Desfășurare a Alegerilor (CODA) din cadrul PNL Maramureș
> CODA Maramuereș NU DĂ DOI BANI pe Cristian Bușoi, secretarul interimar general al PNL care a cerut CODA Maramureș să repună în funcție întregul BPL Sighet cu președintele Daniela Ivașcu!
> PNL Maramureș NU A DAT NICIUN COMUNICAT OFICIAL cu alegerea lui Călin Bota în funcția de președinte PNL Baia Mare, cum nu a făcut-o nici în cazul alegerilor de la Sighet

 

Deranj tot mai mare în PNL Maramureș. Liderii au scăpat total situația de sub contol. Nici nu au apucat să gestioneze ȘOCul alegerilor-circ de la Sighetu Marmației că au venit peste ei alegerile de la Baia Mare unde contracandidații lui Călin Bota au povești spumoase de spus și asupra cărora vor reveni. Practic PNL Maramureș nu are un comunicator și asta se întâmplă pentru prima dată în istoria județeană a partidului, lucru care aduce grave atingeri imaginii acestui partid istoric și care tinde să devină istorie din cauza fărâmițării continue și rapide tocmai din interior.

91 de membri CONTESTĂ alegerile de la Sighet
Un număr de 91 de membri ai PNL Sighet care nu au avut acces în sala unde CODA (Comisia de Organizare și Desfășurare a Alegerilor) Maramureș a organizat alegeri au formulat o CONTESTAȚIE prin care cer anularea acestui scrutin în urma căruia președinte a fost ales Alexandru Oros. Contestația a fost adresată Biroului Politic Național, Curții de arbitraj PNL și Comisiei Naționale de organizare a alegerilor în PNL. Tot ei vor formula și câte o scrisoare deschisă adresată președintelui interimar, Raluca Turcan și secretarului general interimar, Cristian Bușoi. Contestatarii sunt cei care au organizat în paralel alegeri, într-o sală alăturată și au votat-o pe Daniela Ivașcu președinte. Ivașcu a mai deținut interimatul organizației locale Sighet până la dizolvarea întregului Biroul Politic de către CODA Maramureș în data de 28 martie 2017. “Contestăm aceste alegeri pentru că nu s-a respectat statutul partidului. Dintre motive enumerăm că membrilor cu cotizațiile la zi li s-a îngrădit dreptul de a alege și de a fi ales. Noi am respectat și după alegeri toate căile prevăzute de statutul nostru”, a declarat pentru ziarul nostru, Daniela Ivașcu.

Ivașcu: “AM PREDAT baza de date”
Într-un articol anterior al ziarului publicam declarația lui Marinel Kovacs potrivit căreia Daniela Ivașcu nu ar fi predat la partid baza de date, un laptop și banii din cotizații. Replica avocatei nu a întârziat să apară și deține și documente justificative: “Nu sunt adevărate acuzațiile. Am predat baza de date în data de 6 aprilie în cadrul unei ședințe de partid la CODA Maramureș. Am dovada achitării cotizațiilor cu chitanțe în original, predate toate cu proces verbal. Baza de date cuprinde 170 de membri PNL cu cotizațiile la zi sau parțial, de la caz la caz. Eu am condus organizația din august 2016 până în data dizolvării biroului de către CODA în data de 28 martie anul acesta”. Daniela Ivașcu lămurește și problema banilor și a laptopului: “După dizolvare au schimbat iala de la ușa sediului. Laptopul a fost la reparat, am chitanță cum a fost reparat, i-am schimbat placa de bază care a costat 500 de lei. E la mine și îl predau oricând. Îl lăsam acolo dacă nu schimbau iala. În legătură cu banii fac precizarea că am depus odată cu baza de date și bilanțul contabil, fișa cu borderou din care reiese faptul că au fost mai mari cheltuielile cu sediul decât încasările, în încasări regăsindu-se și cotizațiile. Am și dovada corespondenței cu CODA. Le-am trimis 4 emailuri și le-am cerut să-mi transmită dacă au ceva nelămuriri și nu mi-au răspuns niciodată.”

Persoane NECUNOSCUTE, la alegeri
Contestatarii lui Alexandru Oros ne-au declarat că li se pare suspect că după ce au părăsit sala în semn de solidaritate cu cei rămași afară au văzut cum familii întregi le-au luat locul după ce au fost sunați să se prezinte de urgență la alegeri. Printre ei, vechii membri spun că au fost mai multe persoane care nu au mai fost văzute niciodată la PNL și că ar putea fi cel mult doar simpatizanți dar fără drept de vot.

BUȘOI, ignorat de CODA
Cu toate că secretarul general interimar al PNL le-a trimis o adresă prin care cere CODA Maramureș să revoce decizia de demitere a întregii structuri a BPL Sighetu Marmației, CODA nu s-a conformat și a organizat două rânduri de alegeri pe lângă cele organizate de susținătorii Danielei Ivașcu. Motivul? Unul penibil. Cică e vorba doar de o recomandare. Vă rezentăm documentul în facsimil unde termenul folosit este “SOLICITĂM”, ceea ce înseamnă o cerință sau a cere cu stăruință. E o diferență cu a recomanda, nu-i așa? Solicitarea îi este adresată președintelui CODA, Călin Bota și este semnată de Cristian Bușoi.

BPL-ul DIN “UMBRĂ”
Dacă membrul CODA Maramureș, Marinel Kovacs nu ne-a putut prezenta BPL-ul de la alegerile lui Alexandru Oros, vă prezentăm BPL-ul DIN “UMBRĂ” al avocatei Ivașcu.

COMPONENTA BPL SIGHETU MARMATIEI
(în urma votului exprimat de către 91 membri activi ai PNL Sighet)
(19.04.2017)

Onița Ivașcu Daniela – Președinte (Avocat)

1 Berci Ioan Vice-presedinte ( Profesor)
2 Florin Mircea Vice-presedinte (Expert Comunicare)
3 Foica Catalin Vice-presedinte (Medic Stomatolog)
4 Lipcei Lucretia Vice-presedinte (Manager)
5 Tomoiaga Narcis Vice-presedinte (Medic Veterinar)
6 Stirb Nelu Vice-presedinte (Expert Muzeograf Restaurator)
7 Hajdu Istvan Vice-presedinte (Manager)
8 Podascu Mihail Vice-presedinte (Colonel in rezerva)
9 Bota Adrian (Inginer)-membru
10 Berci Raul (Inginer)-membru
11 Layis Rita ( Licentiat Stiinte Administrative)-membru
12 Lazar Marcel (Medic Dermatolog)-membru
13 Tiplea Maria (Economist, Director Economic)-membru
14 Ilea Vasile (Inginer)-membru
15 Vancea Laurentiu ( Medic veterinar )
16 Petreus Grigore (Inginer)-membru

Conform dispozițiilor articolului 53 pct.3, litera a din Statutul PNL în componența BPL Sighet vor intra: Ulici Razvan (manager)-secretar, președinții de cartier, respectiv: Tivadar Gheorghe, Danci Vasile, Cnotec Robert etc., Pocaniuc Ana Maria(Student Facultate de Drept, trezorier) precum și președinții organizațiilor interne.

Călin Bota, PREȘEDINTE al PNL Baia Mare
Joi au fost alegeri în PNL Baia Mare. Ca urmare a retragerii contracandidaților Mihai Felician Cerneștean și Mihai Onisei, Călin Bota, consilier județean și președinte CODA al partidului nu a avut nicio problemă în a fi ales președinte al organizației băimărene.

Adi RUSU

Previous La Sighetu Marmației, ALEGERI CU SCANDAL. PNL contra PNL."DANA, DANA!" ... și a ieșit Alexandru
Next BLATUL de la PNL Baia Mare. Acuzațiile GRAVE ale unui candidat la funcția de PREȘEDINTE

About author

You might also like

Politica 0 Comments

Tur de forță pe Valea Izei unde s-au întâlnit cu colegi de partid: președinți de organizații sau consilieri locali

În weekendul trecut, prefectul Rudolf Stauder, deputatul Florin-Alexandru Alexe și secretarul general al PNL Maramureș, Muntean Ioan, au făcut un adevărat tur de forță pe Valea Izei, unde s-au întâlnit

Politica 0 Comments

Ionel Bogdan (PNL): “Coaliția de guvernare ARUNCĂ țara în haos. Vom plăti mai mult pentru gaz, curent, telefonie și internet”

Actuala coaliție aflată la putere nu mai guvernează, aruncă țara în haos. Bursele au reacționat imediat după anunțul lui Orlando Teodorovici privind introducerea de taxe noi pentru bănci și companii.

Politica 0 Comments

ALEGERI. Ioan Marincaș este NOUL PREȘEDINTE al pensionarilor liberali

Astăzi au avut loc alegeri interne în cadrul organizației OPV3 a PNL Maramureș. Domnul Ioan Marincaș este noul președinte al pensionarilor liberali, fiind ales în cadrul conferinței pentru alegeri a

0 Comments

No Comments Yet!

You can be first to comment this post!

Leave a Reply