Curtea de Apel București a decis suspendarea executării hotărârii prin care Consiliul Național al Audiovizualului dispusese închiderea postului Realitatea Plus.
Decizia instanței, pronunțată în 8 aprilie 2026, admite cererea de suspendare și este executorie, ceea ce înseamnă că măsura CNA nu poate fi aplicată până la soluționarea definitivă a cauzei. Hotărârea poate fi atacată cu recurs în termen de cinci zile.
În paralel, postul de televiziune și-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată separat.
Contextul acestui litigiu este decizia CNA din 7 aprilie 2026, prin care a fost retrasă licența Realitatea PLUS, invocând neplata unor amenzi aplicate în perioada ianuarie 2024 – septembrie 2025. Măsura a fost luată în baza legislației audiovizuale, care permite retragerea licenței dacă sancțiunile nu sunt achitate în termen de șase luni.
În aceeași decizie, CNA a vizat și alte societăți, inclusiv postul Gold FM.
Realitatea PLUS a contestat rapid hotărârea și a depus acțiune în instanță chiar în dimineața următoare, solicitând suspendarea efectelor deciziei, cerere admisă de Curtea de Apel București.
Procesul pe fond urmează să stabilească dacă retragerea licenței a fost legală sau nu.
Partajează acest conținut:

